Doi turiști români aflați în pericol de scufundare, salvați de polițiștii de frontieră

472
Doi turiști români aflați în pericol de scufundare, salvați de polițiștii de frontieră - turisti3-1538555369.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia au intervenit pentru salvarea a două persoane care erau în pericol de scufundare, pe brațul Chilia.

Pe 3 octombrie, în jurul orei 1.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia au fost sesizați telefonic de către Serviciul de Urgență 112 despre faptul că pe brațul Chilia, în zona kilometrului fluvial 11, se află o ambarcațiune în pericol de scufundare la bordul căreia se află două persoane.

Polițiștii de frontieră au acționat operativ deplasându-se în zonă cu o ambarcațiune rapidă.

Imediat, șalupa a fost ancorată la mal unde polițiștii de frontieră au evacuat apa din aceasta, au identificat și remediat cauza infiltrărilor de apă, respectiv deblocarea pompei de santină, astfel șalupa revenind la stare de flotabilitate.

Cele două persoane, în vârstă de 51, respectiv 59 de ani aflate la bordul ambarcațiunii, în scop turistic, au decis, nemaifiind în pericol, să rămână în același loc, urmând ca în cursul zilei de astăzi să se deplaseze spre Tulcea cu o altă ambarcațiune, care aparținea unei cunoștințe.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5507 secunde