Doi cetățeni albanezi, opriți la frontiera cu Bulgaria

213

Articole de la același autor

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă - Sectorul Poliției de Frontieră Ostrov au depistat, în apropierea frontierei de stat, doi cetățeni albanezi care au încercat să intre ilegal în România din Republica Bulgaria, pe jos, pe la frontiera "verde".

Astfel, vineri, 28 septembrie, în urma activităților informativ-operative polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov, județul Constanța, au depistat pe raza localității Almălău, județul Constanța, două persoane care se deplasau pe jos, dinspre frontiera cu Bulgaria spre interiorul țării.

Deoarece persoanele în cauză nu își justificau prezența în zonă și aveau pe haine urme de noroi, acestea au fost duse la sediul instituției, pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni albanezi, în vârstă de 19, respectiv 21 de ani. Aceștia au declarat că intenționau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

"În cauză, polițiștii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Totodată, au fost întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acordului de readmisie româno-bulgar, cetățenii albanezi fiind predați autorităților bulgare, pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale", precizează reprezentanții Gărzii de Coastă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6065 secunde