Doi bărbaţi, reţinuţi pentru tâlhărie şi furt calificat de poliţiştii constănţeni

Marţi, 20 Octombrie 2020
310
Urmare a cercetărilor în cazul săvârșirii a două infracțiuni de tâlhărie calificată, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale al I.P.J. Constanța au identificat trei tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, bănuiți de comiterea faptelor.
Astfel, în zilele de 17 și 18 octombrie a.c., aceștia ar fi sustras, prin violență, două telefoane mobile și 120 de lei, unor tineri, de 17, respectiv 19 ani.


Bărbatul de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi va fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.


Un alt bărbat a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și furt calificat. Urmare a cercetărilor în cazul săvârșirii unei infracțiuni de tâlhărie, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Mangalia au identificat un tânăr, de 19 ani, bănuit de comiterea faptei.


Astfel, la data de 19 octombrie a.c., persoana în cauză ar fi smuls unui bărbat, de 50 de ani, telefonul mobil, în timp ce acesta se afla pe o stradă din municipiul Mangalia.
Polițiștii au reținut în sarcina tânărului în cauză comiterea a două infracțiuni de furt calificat și infracțiunea de furt, fapte comise în perioada 25 septembrie - 16 octombrie 2020.


Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi va fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
În cauză, polițiștii de investigații criminale continuă cercetarile față de alți doi bărbați, de 18, respectiv 21 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de furt calificat.



Articole din aceeaşi secţiune

Pagina a fost generata in 0.3079 secunde