Distracție pe litoral pentru 30 de copii din Isaccea

Luni, 03 Iunie 2013
115
Și cu bani puțini se pot face multe, dacă se pune suflet. Și mai ales pot fi ajutați niște copii frumoși, cărora viața nu le-a oferit prea mult până acum. Acesta este mesajul pe care-l transmit preotul Gheorghe Nadoleanu, de la Biserica "Sfânta Treime", și enoriașii săi. Împreună au pus bazele proiectului "Adu un copil la mare". 

Ultima faptă de apreciat a fost să le ofere celor 30 de copii, cu vârste între 6 și 14 ani, de la centrul de zi "Pentru o zi mai bună", din Isaccea, două zile de distracții la Constanța.

"Noi, de patru ani, îi aducem pe copiii din Isaccea la Constanța. Este un proiect intitulat «Adu un copil la mare», desfășurat de Parohia «Sfânta Treime» și Asociația «Pro vivax», cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Teodosie. În acest mod, vrem să punem capăt neimplicării. Prin astfel de acțiuni îl putem coborî pe Dumnezeu printre noi; altfel, El stă undeva în ideologie, unde nu-L putem atinge.

Noi mai avem și un alt proiect, strângem ajutoare pentru sărmani. Nu le facem pe toate prin presă, dar mă folosesc de acest prilej pentru a-i invita pe oamenii care vor să ne ajute, să ne solicite la Biserica Sfânta Treime", a afirmat preotul Gheorghe Nadoleanu.

De altfel, mai mulți constănțeni și-au exprimat deja intenția de a lua, în timpul verii, câțiva dintre copiii din Isaccea, pentru o vacanță de câteva săptămâni.

În proiect sunt implicați și elevii Colegiului Național "Mihai Eminescu", care și-au petrecut cele două zile cu micuții nevoiași, arătându-le Constanța și însoțindu-i pe litoral, să vadă marea.


Articole pe aceeasi tema

Marţi, 14 Mai 2013
Stire din Eveniment : Proiectil descoperit la Isaccea
Pagina a fost generata in 0.1811 secunde