Directorul general al Unifarm, acuzat că a cerut mită 760.000 de euro, a fost suspendat din funcție. Iată pentru cât timp

120
Directorul general al Unifarm, acuzat că a cerut mită 760.000 de euro, a fost suspendat din funcție. Iată pentru cât timp - 1-1593007657.jpg

Articole recomandate

Directorul general al Unifarm, Adrian Ionel, inculpat ieri pentru corupție, a fost suspendat din funcție șase luni, prin decizia colegilor săi din Consiliul de Administrație al Companiei de Stat. Adrian Ionel nu avea oricum voie să își exercite funcția, ca efect al controlului judiciar impus în cazul său de procurorii DNA. El este acuzat că a cerut mită 760.000 de euro pentru o achiziție de măști și combinezoane, necesare în criza COVID-19, informează Digi24.


Ministrul Sănătății a amenințat că îl va demite pe Adrian Ionel. Ieri, Consiliul de Administrație s-a întrunit pentru a găsi un înlocuitor și o soluție pentru această situație.


Adrian Ionel a fost numit în fruntea Unifarm în 2012 și a rămas în eșalonul întâi al companiei Ministerului Sănătății în următorii 7 ani și jumătate, cu o scurtă întrerupere din 2015, timp în care a condus Institutul Cantacuzino, subordonat atunci aceluiași minister.


De-a lungul anilor, a încasat salarii și remunerații atât pentru activitatea din companiile Sănătății, cât și pentru activitatea de membru în Consiliile de Administrație ale altor instituții de stat. În declarațiile de avere publicate de portalul de integritate, Adrian Ionel nu menționează niciun bun, nici măcar vreun cont bancar, deși pentru anul 2016 a raportat venituri din șase surse bugetare, de peste 17 mii de lei pe lună, în medie.


De altfel, 2016 este anul când a revenit în Consiliul de Administrație al Unifarm, în funcția de președinte. DNA susține că "Adrian Ionel ar fi dobândit calitatea de director general al Unifarm, la data de 6 iunie 2016, cu încălcarea dispozițiilor legale. Concret, în calitate de membru și președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale, acesta ar fi votat, la ședința din aceeași dată, numirea sa ca director general al Unifarm SA".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 24 Iunie 2020
Stire din Eveniment : Accident tragic pe un ferry-boat
Pagina a fost generata in 0.8226 secunde