De la ce vârstă ar trebui copiii să poarte mască de protecție

Sâmbătă, 22 August 2020, 10:14
136
Copii în vârstă de 12 ani și peste ar trebui să poarte masca în aceleași condiții ca adulții pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19, potrivit recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) publicate vineri, relatează AFP.


OMS a reunit un grup de experți internaționali multidisciplinar însărcinat să treacă în revistă datele privind COVID-19 și transmisia sa la copii, precum și cele câteva date disponibile privind utilizarea măștii de către copii.


Pe baza acestor informații și a altor factori precum nevoile psihosociale ale copiilor, precum și diferitele etape ale dezvoltării lor, autoritatea sanitară mondială a publicat vineri recomandări detaliate pentru copii, în funcție de vârstă.


În document, OMS "recomandă portul măștii copiilor de 12 ani și peste în aceleași condiții ca adulții, în special atunci când nu pot garanta o distanță de cel puțin un metru față de ceilalți și dacă transmisia este generalizată în zona respectivă".


Copiii în vârstă de 5 ani sau mai puțin nu ar trebui să fie obligați să poarte mască. "Această indicație este bazată pe siguranța și interesul global al copilului și pe capacitatea sa de a utiliza o mască corect cu o asistență minimă", a precizat agenția ONU.


În ceea ce privește segmentul de vârstă 6-11 ani, OMS recomandă ca decizia de a utiliza o mască să aibă la bază o serie de factori, printre care nivelul de transmisie al virusului în zona în care locuiește copilul și capacitatea sa de a utiliza masca corect și în deplină siguranță.


Accesul la măști, precum și posibilitatea de a le spăla sau de a le înlocui în anumite contexte precum școlile, o supervizare adecvată de către un adult și instrucțiuni date copilului privind portul măștii trebuie de asemenea să fie luate în calcul.


Alți factori cheie pentru copiii de 6-11 ani sunt efectele potențiale asupra învățământului și a dezvoltării psihosociale și interacțiunile speciale ale copilului cu alte persoane expuse la un risc crescut de a dezvolta o boală gravă, precum persoanele în vârstă și cele care suferă de alte afecțiuni preexistente.


Sursa: Agerpres


Pagina a fost generata in 0.309 secunde