Cum se fură FONDURI EUROPENE de la irigații. DNA a intrat pe fir!

366
Cum se fură FONDURI EUROPENE de la irigații. DNA a intrat pe fir! - 1-1610111564.jpg

Articole de la același autor



Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art.483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției unui inculpat, la data faptei reprezentant al unei organizații a utilizatorilor de apă pentru irigații, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene.


În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: „La data de 20 iunie 2018, în contextul realizării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile, ce avea ca obiect „Modernizarea infrastructurii de irigații aparținând F.O.U.A.I. Vădeni din amenajarea Brăila-Dunăre-Siret, județul Brăila”, inculpatul, în calitatea menționată mai sus, ar fi dispus transferarea, fără respectarea prevederilor legale, a sumei de 1.000.000 lei, reprezentând parte din avansul acordat de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) organizației pe care o conducea. Banii respectivi ar fi fost transferați succesiv în conturile unor societăți controlate de inculpat pentru ca în final suma respectivă să fie utilizată în interes personal. Debitul menționat mai sus a fost achitat în totalitate de către inculpat în cursul urmăririi penale”. 


În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv 10 luni închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.
Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Brăila.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8179 secunde