Cum s-au înființat primele aeroporturi în Constanța

Întreaga viață și-a dedicat-o Aviației. La început, ca aviator în Armata României, fiind martor al unora dintre cele mai cumplite clipe prin care a trecut țara noastră în Al Doilea Război Mondial, pentru ca ulterior să contribuie decisiv la dezvoltarea Constanței, această parte a țării pe care o numește "acasă". Una dintre cele mai notabile contribuții a fost construirea Aeroportului "Mihail Kogălniceanu" din județul Constanța.

Erou național al României, cetățean de onoare al Constanței - sunt doar câteva dintre distincțiile pe care le-a primit, de-a lungul vieții, generalul maior aviator (r) Gheorghe Constantin, pentru serviciile aduse țării. După sute de misiuni la care a participat în Al Doilea Război Mondial, a contribuit la reînființarea Hidroaviației Române (n.r. după cum am prezentat în ediții anterioare ale ziarului "Cuget Liber"), și a avut un rol esențial în dezvoltarea Aviației Civile la Constanța, fiind, pe rând, directorul Aeroportului Palas și comandantul Aeroportului "Mihail Kogălniceanu".

În ediția de astăzi, vă prezentăm câteva dintre lucrurile rememorate de general, pentru cititorii "Cuget Liber", cu privire la înființarea Aeroportului "Mihail Kogălniceanu".

Greutățile de la începuturi

După Al Doilea Război Mondial, după liniștirea situației, Constanța și-a dezvoltat un aeroport în cartierul Palas. Dar nu era suficient, dorindu-se o mai mare deschidere a litoralului pentru străini. "În 1958, eram comandantul Aeroportului Constanța, din Palas, iar în 1960 am fost numit și la conducerea Aeroportului «Mihail Kogălniceanu», pentru a-l înființa, pentru a-l construi", își amintește gen. Gheorghe Constantin, care a fost, astfel, primul comandant al Aeroportului Internațional. Mărturisește că alegerea zonei unde urma să fie construit aeroportul a fost făcută după o analiză minuțioasă a tuturor facturilor. "Cu ceva timp înainte, o echipă de trei ofițeri, din care făceam și eu parte, am verificat toată Dobrogea, pentru a găsi zona unde să fie ridicat aeroportul. Am fost și la Cobadin, de exemplu, și peste tot, să găsim zona cea mai bună. Terenul de la Mihail Kogălniceanu a fost descoperit de mine. Nu era prea departe de Constanța, ceea ce ne interesa, avea acces asigurat printr-un drum pietruit, prin calea ferată, ce trecea pe la Dorobanțu", a continuat veteranul.

După stabilirea zonei, au urmat anii în care aeroportul a prins contur. "Am fost numit comandant la ambele aeroporturi. Nu aveam șosea asfaltată, așa că am asfaltat-o între Ovidiu și Mihail Kogălniceanu. Nu aveam apă pentru construcții, așa că am tras apă de la Ovidiu - cu această ocazia am adus și rețeaua de apă în comuna Kogălniceanu. Am dotat aeroportul, de exemplu, radiofarul l-am montat în vie, la Nazarcea. Construcția pistei înce-puse în 1952, astfel că în 1960 exista deja, dar era numai pentru avioane ușoare. Însă, atunci când au început să aterizeze avioanele de mare tonaj, pista se afunda. Așa că am luat decizia de a ridica pista cu 45 de centimetri, de la cei 25 de centimetri pe care-i avea și am prelungit-o încă 500 de metri, pe lângă cei doi kilometri pe care-i avea. Era prea scurtă pentru avioanele grele", a adăugat fostul militar.

În 1966, generalul s-a retras din funcție, pentru ca în anul următor să fie numit director cu probleme de flotă și aprovizionări la NAVROM Constanța, unde a rămas până în 1982.

Ceaușescu la Aeroportul "Mihail Kogălniceanu"

Referitor la începuturile Aeroportului "Mihail Kogălniceanu", generalul a rememorat și una dintre întâlnirile pe care le-a avut cu Nicolae și Elena Ceaușescu, sosiți cu avionul pe litoral. "Într-o zi, au venit la Kogălniceanu, Ceaușescu cu nevasta și cu Vîlcu, secretarul partidului. Veneau destul de des la aeroport. Cu o seară înainte fusese o încurcătură. ONT-ul (Oficiul Național de Turism Carpați, companie hotelieră din România, de stat) au încurcat bagajele, cele pentru Londra au ajuns la Paris și invers, iar avioanele au stat toată noaptea pe pistă. Iar Vîlcu m-a luat la întrebări, de ce nu am sesizat partidul și i-a raportat și lui Ceaușescu. I-am răspuns că raportez problemele doar dacă sunt deosebite. De exemplu, cum era faptul că rezervoarele de combustibil erau amplasate în exteriorul clădirilor, unde era umezeală. Și, cu puțin timp în urmă, un avion ce alimentase la noi fusese nevoit să aterizeze de urgență în Cipru. În zbor, la înălțime, combustibilul a înghețat, s-au făcut fulgi de zăpadă, care au blocat alimentarea și au dus la blocarea celor patru motoare. Aveam nevoie de un depozit de benzină. La fel, i-am mai spus că în aerogară pasagerii erau nevoiți să stea noaptea în frig, pentru că nu aveam cum să o încălzim. Iar Ceaușescu m-a ascultat și mi-a spus să pun toate pe hârtie și să-i trimit. Astfel s-au rezolvat", a mai precizat generalul astăzi în rezervă.