Cum ajutau polițiștii infractorii din portul Constanța?

1041
Cum ajutau polițiștii infractorii din portul Constanța? - politiahoti-1332349109.jpg

Articole de la același autor

Ieri, procurorii constănțeni au propus magistraților de la Tribunalul Constanța arestarea preventivă pentru o perioadă de 29 de zile a șapte agenți de poliție (cinci de la Serviciul Poliției Maritime Constanța, un agent de la Grupul de Nave Constanța și altul de la Secția 5), trei agenți de pază la o firmă din port, și alte zece persoane suspectate de implicare în infracțiunea de furt și cumpărare de influență. Este vorba de polițiștii Florian Silviu Ghica, Demirel Cadîr, Cosmin Buștiuc, Cristian Badea, Emil Boghiu, Cristian Moșoiu și Alex Tiberiu Neacșu, agenții de pază Simona Andrei, Cristian Marian Dumitru și Vasile Bulgaru, și Carmil Sipoș, Dumitru Daniel Corîciu (zis "Țiganu"), Ionuț Dumitru Arotăriței (zis "Pitic"), Marcel Crăciun (zis "Borțos"), Iulian Dorel Munteanu (zis "Iuli"), Constantin Acozmulesei (zis "Picioruș"), Georgian Ștefan Poenaru, (zis "George Grasu"), Mihai Fânariu, (zis "Funariu"), Dănuț Andrei Botez, Ciprian Stoica (zis "Nebunu").

Cum se fura din port?

În sarcina celor șapte agenți de poliție și trei agenți de pază ce-și desfășurau activitatea în portul Constanța, s-a reținut faptul că, în perioada noiembrie 2011 - februarie 2012, ar fi sprijinit sustragerile din zona Portului Constanța comise de mai mulți indivizi certați cu legea.

Pornind de la un denunțător, angajat ca polițist de frontieră, anchetatorii au aflat că, în schimbul unor sume de bani (cuprinse între 50 și 100 de lei pentru fiecare furt în parte), precum și alte foloase pe care le primeau de la indivizii care se ocupau direct cu furturile, polițiștii și agenții îi protejau pe hoți.

Mai mult decât atât, în anumite situații, polițiștii au furnizat informații și i-au ajutat pe hoți asigurând protecția transporturilor de marfă sustrasă din Portul Constanța. Totodată, din probele administrate, procurorii au stabilit că unii dintre inculpați înlesneau valorificarea unor bunuri furate, deși știau că acestea provin din infracțiuni. Bunurile sustrase din Portul Constanța erau fier vechi, îngrășăminte chimice, cereale, iar din zona REMAT din incinta Portului Constanța cantități mari de cupru și bronz (aproximativ 2.000 kg).

Hoții, goniți de polițiști de la locul faptei

Anchetatorii mai spun că indivizii, oameni ai legii care aveau dreptul la informații clasificate, "vindeau" informațiile pe bani grei, ei chiar escortând mașinile ce transportau bunurile furate pentru a fi siguri că acestea ajung în siguranță la destinație. Din interceptările telefonice reiese, de asemenea, că după ce "se asigura" intrarea la furat a grupului, polițiștii și agenții de pază complici monitorizau zona ca nu cumva aceștia să fie prinși asupra faptului de alți polițiști care nu făceau parte din grupul infracțional.

"Înlesnirea sustragerilor se realiza  prin părăsirea intenționată a consemnului de pază în scopul asigurării părăsirii portului în siguranță de către cei care sustrăgeau. În unele situații, de exemplu, când lucrători CFR  au anunțat, prin 112, că în triajul CFR sunt două autoturisme cu hoți, inculpații i-au anunțat să plece, după care  au anunțat dispeceratul SPTM Constanța că la fața locului nu a fost găsit niciun hoț", se spune în propunerea de arestare formulată de procurori.

În alte situații, aceiași polițiști ori agenți de pază puneau la dispoziția hoților sigilii de mai multe tipuri, toate cu regim special, pentru a masca urmele lăsate de furturile comise din vagoane și pentru a se afla cât mai târziu de comiterea infracțiunilor.

v v v

Aseară, magistrații de la Tribunalul Constanța au dispus arestarea celor 20 de persoane suspectate că ar face parte din această grupare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1096 secunde