Cuiburile de hoți și tâlhari din Constanța

673

Articole de la același autor

Localnicii reclamă că hoții le sunt vecini și îi calcă și ziua-n amiaza mare, iar mascații fac vizite la domicilii mai des decât Ambulanța! Astfel se întâmplă pe câteva străzi din Constanța, în zonele unde locuiesc mai mulți hoți și tâlhari ce au jefuit case

și pe constănțeni!

Până nu de mult, hoții susțineau că nu furau de aproape de casă, căci ar fi fost ca și ar fi luat din propria bătătură. Ca multe alte coduri nescrise ale nelegiuiților, nici acesta nu mai este respectat. Așa se face că locatarii din zonele unde locuiesc indivizi certați cu legea se plâng de comportamentul vecinilor lor.

Oamenii legii ne-au recunoscut că sunt câteva zone atât în municipiul, cât și în județul Constanța, unde și patrulele de poliție fac ture mai dese, și mascații descind destul de frecvent, în percheziții, dar și asistenții sociali sunt chemați pentru anchete sociale, căci o bună parte dintre autorii fărădelegilor sunt minori - iar procedurile legale impun efectuarea de anchete sociale înainte de luarea unei decizii în vederea pedepsirii acestora. Acestea sunt zonele unde, în ultima perioadă, parcă s-au concentrat o bună parte dintre hoții și tâlharii care dau atacuri în Constanța.

Strada Justiției - artera hoților și sinucigașilor

În municipiul Constanța, printre străzile aflate în "topul" celor unde au tot descins polițiștii, în percheziții domiciliare și ridicarea suspecților de acasă, este strada Justiției - renumită printre oamenii legii nu atât pentru "focarul" de infractori, cât mai ales pentru preferința celor cu intenții sinucigașe pentru stâlpii de electricitate și telefonie de pe această arteră. Anual, pe această stradă au loc două sau trei incidente când diverse persoane cu probleme psihice se urcă în vârful stâlpilor și amenință să se arunce în gol. Ei bine, tot în această zonă locuiesc și câțiva tineri care, până nu de mult, speriau Constanța prin furturile comise.

Un alt "cuib" infracțional se află pe străzile Comarnic și Tractorului, din cartierul constănțean Km 4-5 și aici, susțin oamenii legii, fiind instituite patrule dese în zonă, după ce mai mulți tineri au ajuns în atenția legii, tot pentru furturi.

Nu trebuie uitat de grupările de bișnițari de țigări ce domiciliază în zonele Piața Chiliei și Piața Griviței și aici fiind câteva zone unde mascații fac frecvent vizite la domiciliu!

Castelu, pepinieră de minori hoți

În ceea ce privește restul localităților, oamenii legii constănțeni spun că se distinge, de departe, strada Garoafelor din comuna Castelu. O zonă săracă, de la marginea localității, unde locuiesc câteva zeci de familii de etnie rromă, fără surse de venit și ai căror copii și tineri ajung să cerșească sau să fure prin Constanța și chiar și prin restul orașelor țării.

De altfel, de pe această stradă provin unii dintre cei mai "înverșunați" hoți minori care, anul trecut, au spart zeci de apartamente din Constanța, Valu lui Traian și alte localități din împrejurimi.

O altă stradă rău-famată este Podgoriilor, din municipiul Medgidia. Spre sfârșitul anului trecut, pentru stăpânirea fenomenului infracțional, polițiștii din localitate ajutați de mascații din Constanța descindeau săptămânal la locuințele suspecților; iar eforturile le-au fost răsplătite, căci au prins proxeneți, traficanți de țigări și hoți.

Vecinii sunt revoltați

Cei mai nemulțumiți de vecinătatea cu infractorii sunt, cum era de așteptat, localnicii din zonele amintite. "Aici era o zonă liniștită înainte. Erau câteva familii de etnie romă, într-un capăt al străzii, nu aveam contact cu ei. Dar, cu timpul, s-au extins și parcă ne-au cotropit. Nu mai îndrăznim nici mașinile să ni le lăsăm parcate în fața porților, căci, chiar dacă poate nu le sparg să fure ceva, le vandalizează. Este din ce în ce mai greu și nici polițiștii nu mai pot să-i țină în frâu!", ne-a reclamat Mariana I., o localnică de pe strada Podgoriilor, din Medgidia. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 07 Aprilie 2015
Stire din Eveniment : Ce fură hoții din Năvodari
Pagina a fost generata in 0.4526 secunde