Cu marea nu te joci! "Natura trebuie respectată, nu ignorată!"

Luni, 29 Iunie 2020
558
Debutul sezonului estival a adus, la malul mării, mii de turiști dornici să se bucure din plin de plajă și apă. Din păcate, în numai câteva zile, s-au petrecut deja două tragedii, marea luând viața unui copil de 13 ani și a unui tânăr de 19 ani. Salvamarii lansează un semnal de alarmă și cer turiștilor să nu se aventureze și să nu le ignore recomandările.

Sezonul estival este abia la început, însă plajele sunt deja pline. Copii la bălăceală, tineri puși pe distracție, adulți "răcoriți" bine cu bere, aglomerație și soare arzător, cu toții sunt supravegheați cu atenție de salvamari, pregătiți să intervină în orice moment. Totuși, uneori nu pot face imposibilul.

"Facem un apel la oameni să respecte indicațiile salmarilor. În momentul în care a fost arborat steagul roșu cu galben înseamnă că el și-a început activitatea. Programul de lucru la salvamarilor este de la ora 8.30 la ora 19.30. Avem zona de siguranță, baliza, îi rugăm pe oameni să o respecte, să nu o depășească și să nu iasă în larg. În afară de faptul că se poate întâmpla să crească adâncimea apei, obosesc și va fi foarte greu să se întoarcă, mai sunt și ambarcațiunile cu motor, care îi pot accidenta. Am avut multe astfel de cazuri", a declarat, pentru "Cuget Liber", Gabriel Culea, coordonatorul salvamarilor din municipiul Constanța și stațiunea Mamaia.

Acesta ne sfătuiește ca să fim mereu atenți la semnalele salvamarilor și la steagurile de pe plajă. "În momentul în care a fost arborat steagul galben, înseamnă că începe să fie pericol în apă. Mare grijă la copii: din acea clipă nu mai trebuie lăsați cu echipamente gonflabile, colace, saltele, care îi pot trage în larg, îi pot răsturna de pe ele. În momentul în care s-a arborat steagul roșu este interzis la scăldat. Riscul de înec este foarte crescut. Chiar dacă ei consideră că sunt buni înotători. Natura trebuie respectată, nu trebuie ignorată. În acele momente, mai bine este să stăm liniștiți, să o privim, să o admirăm și atât. Dacă intrăm și credem că noi suntem mai buni decât ea, ne înșelăm, ne dovedește și ne poate lua viața", explică Gabriel Culea.



Nu vă panicați!


Deosebit de periculoși sunt și curenții care se formează în apropiere de mal. Salvamarii ne sfătuiesc ca, în cazul în care suntem prinși, să nu ne panicăm. "Curenții sunt în funcție de felul cum bate vântul. De exemplu, atunci când, eventual, cineva se află într-un astfel de curent, este important să nu intre în panică, să stea liniștit, să înoate cu curentul, nu împotriva lui. Va fi observat și va fi salvat. Dacă el începe să înoate împotriva curentului, nu are nicio șansă, îl dovedește, căci curentul are forță mult mai mare decât noi. Dacă stăm liniștiți, ne lăsăm purtați de curent, avem șanse mari de a fi salvați. Avem ambarcațiuni speciale de intervenție, rapide, barcă cu motor, skijet, cu care se intervine foarte rapid", mai spune șeful salvamarilor.

Evitați orele de vârf!

Acesta atrage atenția și asupra pericolelor expunerii la soare în orele de vârf, când soarele este foarte puternic. "De câteva zile, avem un soare foarte puternic, temperatura este undeva la 30 - 33 de grade. E important ca între orele 10 și 17, cei care stau pe plajă să se dea cu creme cu factori mare de protecție, să poarte pălării, să păstreze pe ei un tricou din material deschis. Și în mod special copiii mici să nu fie scoși în soare, la ora 12 - 13. Este foarte periculos. De asemenea, persoanele care se știu cu ceva probleme medicale, trebuie să evite perioada când soarele arde foarte tare și să vină dimineața, între orele 7.30 și 10, și seara, între orele 17.30 și 19", recomandă Gabriel Culea.

Persoanele care sunt pe plajă și observă pe cineva într-o situație de risc, indiferent că i s-a făcut rău pe nisip sau că este în pericol în mare ar trebui să anunțe imediat salvamarul din apropiere. "Când au nevoie să vină la noi și să ne avertizeze. Noi suntem din 300 în 300 de metri pe plajă, dar pe o bucată de 500 de metri liniari, sunt, poate, 1.000, 2.000, 3.000 de turiști și nu e așa ușor să observi o persoană cu probleme. Atunci, îi sfătuim pe oameni să apeleze imediat la salvamar, el este instruit și are resursele necesare. Avem stații, comunicăm imediat, luăm legătura cu Ambulanța, cu Poliția, indiferent de situație", subliniază reprezentantul salvamarilor din Constanța și Mamaia.



Pagina a fost generata in 0.2554 secunde