Cristian Borcea a ajuns din nou la Spitalul Județean

174
Cristian Borcea a ajuns din nou la Spitalul Județean - cristiborceadinnoulaspital-1404754749.jpg

Articole de la același autor

Cristi Borcea, fostul patron al clubului Dinamo, a ajuns din nou la Spitalul Județean Constanța, în noaptea de duminică spre luni. Acesta a acuzat stări de rău pentru a doua oară în aproximativ 24 de ore, astfel că medicul Spitalului Penitenciar Poarta Albă a hotărât să fie transportat din nou la unitatea spitalicească.


De data aceasta, medicii au hotărât să-l interneze în Secția de Cardiologie, iar în cursul zilei de ieri a fost supus unor in-vestigații suplimentare. Potrivit reprezentanților unității spitalicești, starea de sănătate a deținutului este stabilă, după ce, cu ocazia primei internări, a fost diagnosticat cu angină pectorală. Cu toate acestea, el va mai rămâne internat, cel mai probabil până în cursul zilei de marți, pentru a fi ținut sub observație. 


Reamintim că Borcea a suferit, în urmă cu doi ani, o operație pe cord. Acesta este încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă, unde execută o pedeapsă de șase ani și patru luni de închisoare. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5106 secunde