COVID-19. Încă o zi cu aproape 100 de cazuri noi, la Constanţa

379
COVID-19. Încă o zi cu aproape 100 de cazuri noi, la Constanţa - covid-1612264399.jpg

Articole de la același autor

2.676 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost raportate, astăzi, la nivel naţional. Dintre acestea, 97 sunt în judeţul Constanţa, care trece astăzi un nou prag psihologic ajungând la 30.060 de cazuri confirmate, de la debutul pandemiei.
Până astăzi, pe teritoriul ţării noastre, au fost confirmate 732.732 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 678.473 de pacienţi au fost deja declaraţi vindecaţi.
Până astăzi, 18.513 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.


În intervalul 01.02.2021 (10:00) – 02.02.2021 (10:00) au fost raportate 111 decese (67 bărbați și 44 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și București.


Dintre acestea, 8 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 29 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 39 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 28 decese la categoria de peste 80 de ani.


106 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.


În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.855. Dintre acestea, 967 sunt internate la ATI.  


Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.472.825 de  teste RT-PCR și 128.485 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.287 de teste RT-PCR (14.755 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.532 la cerere) și 7.180 de teste rapide antigenice.


Pe teritoriul României, 40.092 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.310  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 57.896 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 166 de persoane.


În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.506 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 890 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.2246 secunde