Coșmar la revenirea din vacanță. Aglomerație mare pe A1, se circulă în coloană pe Valea Prahovei

182
Coșmar la revenirea din vacanță. Aglomerație mare pe A1, se circulă în coloană pe Valea Prahovei - aglomeratiebaneasatraficmasini71-1534682710.jpg

Articole recomandate

Traficul rutier este aglomerat duminică pe autostrada A1 Pitești – București, pe sensul către Capitală, precum și la intrarea în București. Circulația se desfășoară cu dificultate și pe Valea Prahovei, unde s-au format coloane de mașini, viteza de mers fiind de 10-15 km/h.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române, traficul se desfășoară cu dificultate pe tronsonul kilometric 12 – 10 al autostrăzii A1 Pitești – București, pe sensul către Capitală, din cauza numărului de mașini. La intrarea în București se circulă în coloană.

Traficul este aglomerat și pe Valea Prahovei, circulându-se în coloană pe sensul de coborâre de la limita cu județul Brașov până la km 131 în Bușteni. Viteza de mers este de 10-15 km/h, mai mare în centrul stațiunii, 30-35 km/h, unde polițiștii acționează pentru fluidizarea traficului.

În Comarnic și Sinaia, traficul este intens în ambele sensuri, însă se circulă fără probleme, precizează Infotrafic.

Polițiștii recomandă șoferilor să circule atent, păstrând distanța regulamentară, să nu facă depășiri riscante și să semnalizeze înaintea schimbării direcției.

sursa text si foto: www.romaniatv.net


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3571 secunde