Corveta "Contraamiral Eustațiu Sebastian" participă la BLACKSEAFOR

1294
Corveta

Articole de la același autor

Corveta "Contraamiral Eustațiu Sebastian" a plecat, luni, din portul Mangalia pentru a participa la prima fază a celei de-a IX-a activări a Grupului de Cooperare Navală - BLACKSEAFOR (BSF).
Corveta, comandată de căpitan-comandorul Cornel Tănăsescu, are la bord 90 de militari și va participa la această activare a grupării în perioada 10-29 august, în Marea Neagră.
La această inițiativă de cooperare regională mai participă navele: RFS Tsesar Kunikov (Federația Rusă), TCG Yildirim (Turcia), UPS Cherkasy (Ucraina) și BGS Priboy (Bulgaria).
Programul activării va cuprinde, între 10 și 15 august, ceremonialul de schimbare a comenzii Grupării BLACKSEAFOR, între reprezen-tanții României și ai Federației Ruse, care se va desfășura în baza navală din Novorosiisk, precum și vizite în porturile Trabzon (Turcia) și Varna (Bulgaria).
Acțiunile pe mare vor viza, potrivit unor scenarii fictive, căutarea și salvarea pe mare, apărarea comună împotriva atacurilor aeriene și ale navelor de suprafață, lupta împotriva minelor, inspecții ale unor nave suspecte, supravegherea, recunoașterea și raportarea situației navale, interogarea navelor comerciale în vederea identificării acestora, precum și misiuni de interdicție maritimă.
Gruparea BLACKSEAFOR este concepută ca o forță care acționează la "chemare" și este activată de două ori pe an pentru a desfășura exerciții navale în comun. Comanda Grupării este asigurată, în conformitate cu protocolul de înființare, succesiv de cele șase state riverane Mării Negre care participă cu forțe: Bulgaria, Georgia, România, Federația Rusă, Ucraina și Turcia.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3655 secunde