Copilul căzut de la etaj va fi operat pentru multiple fracturi
1380
Articole recomandate
Ciolacu, referitor la drona căzută la Brăila: Se desfăşoară o anchetă; nu este prima, mi-aş dori să fie ultima
29 Martie 2024
Un traficant de droguri ce activa la nivel internațional, prins de autoritățile constănțene
29 Martie 2024
Femeie de 56 de ani, administrator al unui bloc, înjunghiată mortal în spaţiul în care lucra
29 Martie 2024
O dronă militară s-ar fi prăbușit lângă Brăila
29 Martie 2024
Copilul de 12 ani, care a căzut de la etajul doi al unității școlare unde învață, în municipiul Constanța, a suferit mai multe fracturi și va fi operat în zilele următoare, au declarat reprezentanți ai Spitalului Clinic Județean de Urgență.
Purtătorul de cuvânt al SCJU Constanța, dr. Bogdan Obadă, a spus, într-o conferință de presă, că minorului i se aplică în prezent un tratament, în cazul uneia dintre fracturi, care este deschisă. "În ceea ce privește starea copilului internat ieri, în urma unei căderi de la înălțime, el este stabil, conștient, colaborant, urmează să fie operat în zilele următoare. Una dintre fracturi este fractură deschisă și, la acest moment, se face tratamentul părților moi, până la cicatrizare, așa este protocolul în cazul fracturii deschise. Și va urma să fie operat, este polifracturat. (...) Are fractură de femur, fractură de antebraț, fractură de humerus distal, traumatism facial. (...) Este sub supraveghere la Terapie Intensivă Copii", a declarat medicul.
El a menționat, totodată, că și în cazul acestui pacient este nevoie de sânge, în condițiile în care numărul donatorilor este mic. "Este criză de sânge în general, nu doar pentru acest pacient, pentru că nu există donare suficientă pentru fiecare centru de transfuzii regional, nu numai la noi, la Constanța. Centrul de transfuzii Constanța ne pune la dispoziție, de fiecare dată când este nevoie... Dacă e lipsă de o anumită grupă sanguină se aduce, sunt foarte bine organizați, se aduce din țară, dar este o criză de sânge la nivel național, pentru că prea puțin se donează", a spus reprezentantul SCJU Constanța.
Un elev de clasa a VI-a de la Liceul Teoretic 'George Călinescu' din municipiul Constanța s-ar fi aruncat, marți, de la etajul doi al unității de învățământ, el fiind transportat la Spitalul Clinic Județean.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 22 Ianuarie 2020
Marţi, 21 Ianuarie 2020
Marţi, 21 Ianuarie 2020
Luni, 20 Ianuarie 2020
Sâmbătă, 18 Ianuarie 2020
Vineri, 17 Ianuarie 2020
Marţi, 14 Ianuarie 2020
Luni, 13 Ianuarie 2020
Duminică, 12 Ianuarie 2020
Joi, 16 Ianuarie 2020