Contraamiral Mihai Panait: „Dronele și alte noi tehnologii contribuie la descurajarea agresiunilor din spațiul maritim”

913

Articole de la același autor

Șeful Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral Mihai Panait, a participat, în perioada 5 - 6 mai, la forumul șefilor forțelor navale europene (CHENS).



Din această organizație fac parte șefii forțelor navale din 24 de state maritime europene, indiferent dacă acestea sunt membre NATO sau ale Uniunii Europene (Belgia, Bulgaria, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Suedia și Turcia).

CHENS este un forum informal, independent și apolitic, având ca obiective principale dezvoltarea colaborării în domeniul naval, analizarea problematicii maritime europene, precum și promovarea punctelor de vedere navale în cadrul forurilor de decizie. Reuniunea din acest an a fost găzduită de Malta și a avut loc în mediul online, pe fondul prevenirii răspândirii COVID-19.

În alocuțiunea sa, contraamiralul Panait a adus în atenția participanților provocările maritime recente cu care se confruntă Europa și care măresc complexitatea misiunilor pe care forțele navale europene trebuie să le îndeplinească, precum migrația ilegală pe mare și efectele globalizării asupra activităților maritime.

„Dezvoltarea doctrinelor navale, adaptarea instrucției și integrarea noilor tehnologii în actul de comandă și control pe mare pot fi soluții care conduc la îndeplinirea, cu succes, a misiunilor. Utilizarea dronelor și a senzorilor de la bordul platformelor navale, independent de resursa umană, contribuie la realizarea unei imagini de ansamblu a situației maritime, precum și la planificarea optimă a misiunilor de descurajare a actelor ilegale și a agresiunilor din spațiul maritim”, a menționat șeful Statului Major al Forțelor Navale Române.

La final, contraamiralul Mihai Panait a adresat invitația tuturor șefilor forțelor navale europene de a participa la următoarea reuniune a CHENS, pe care Forțele Navale Române o vor găzdui, pentru prima dată, în perioada 11-12 mai 2022, la București. Tematica propusă pentru forumul CHENS 2022 va fi axată pe optimizarea actului de comandă și control în domeniul maritim și va cuprinde trei sesiuni de discuții. De menționat că Forțele Navale Române vor prelua președinția forumului comandanților marinelor militare europene. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3957 secunde