Constructorii navali din SNC i-au dat o nouă tinerețe faimosului bric „Mircea”

2805
1

Articole de la același autor

Timp de câteva zile, o ploaie măruntă a udat câmpurile, viile și livezile Dobrogei, făcând să crească, în sufletele fermierilor, speranța că recoltele viitorului an vor fi mai bogate decât în 2021. Profitând de faptul că izvoarele cerului au luat o pauză, m-am urcat pe scuter și după câteva minute am ajuns în Șantierul Naval Constanța.

Oh, revederea cu marele șantier, căruia România îi datorează intrarea în rândul constructorilor de nave de mare tonaj și în care am muncit timp de 17 ani, ca sociolog, mi-a stârnit în suflet numeroase amintiri.

L-am găsit parcă mai tânăr decât îl știam. Iată, atelierele de producție și platformele de montaj trăiesc intens, trepidant, iar docurile uscate și plutitoare sunt pline de nave în reparații și construcții.



Mi-aș fi dorit să dau o raită peste tot, să revăd locurile în care mi-am petrecut anii tinereții, dar aveam prea puțin timp la dispoziție, iar vizita mea avea o țintă precisă. Trebuie să mă întâlnesc cu faimosul bric „Mircea”, nava școală a Marinei Militare Române, care în 2021 a împlinit venerabila vârstă de 82 de ani.

O lucrare complexă

Iată-l, falnicul velier este acostat la cheul de armare. Dintr-o nacelă agățată de cârligul unei macarale, un lucrător meșterește la cablurile unui catarg. Pe punte, alți lucrători verifică cablurile, întinzătorii, parâmele.

Coordonatorul lucrărilor, maistrul militar în rezervă Ion Stoian, fost șef de echipaj pe bric, mă întâmpină la scară. Nu prea are timp de stat la taclale cu presa, dar reușesc să-i smulg o scurtă declarație despre lucrările executate la navă: „A fost o lucrare complexă, în care s-au înlocuit toate manevrele fixe pentru susținerea arborilor și manevrele mobile, s-au montat traductori de sarcini care permit cunoașterea forțelor ce acționează asupra arborilor și manevrelor, putându-se lua măsuri de reducere a suprafeței velice.”



Istoria unei nave de poveste

Pentru a afla mai multe despre lucrările de pe navă, am decis să îi fac o vizită lui Sorin Putinei - directorul tehnic al șantierului. Dar până vom ajunge la blocul administrativ, dați-mi voie, stimați cititori, să vă prezint câteva date despre faimosul velier.

Bricul „Mircea“ are o istorie interesantă și frumoasă. A fost construit în perioada 1937-1939 la Șantierele Navale „Blohm & Voss“ din Hamburg – Germania. A intrat în dotarea Marinei Militare Române la data de 17 mai 1939, fiind un velier de tip barc, cu trei catarge înalte de 44 de metri și 23 de vele, ce însumează o suprafață de 1.750 metri pătrați.

În perioada 1939 - septembrie 1944, bricul s-a aflat în serviciul flotei militare române, iar din septembrie 1944 până în anul 1946 a staționat în portul Sevastopol, fiind preluat de flota maritimă a fostei URSS drept compensație de război.

Vasul a fost restituit României în anul 1946, în urma acordurilor stabilite între cele două țări. Din cauza uzurii avansate a fost retras din serviciu și transformat în navă-bază între anii 1958 - 1965, intrând apoi în reparații capitale până în octombrie 1966, la același șantier naval unde a fost construită. La acel moment, datorită dotărilor și originalității sale, bricul era clasificat ca fiind printre primele cinci veliere mari din lume.

Din anul 1966 și până în prezent, „Mircea“ a servit ca navă-școală pentru promoțiile de ofițeri și maiștri de marină. A executat marșuri de instrucție în Marea Neagră, Marea Mediterană, Marea Nordului și Oceanul Atlantic, făcând escale de reprezentare în numeroase porturi riverane acestora.

Între anii 1994 - 2002, velierul a trecut printr-un nou proces de reparații capitale la Șantierul Naval Brăila.

Nava are lungimea de 81,13 metri, lățimea de 12,04 metri, pescajul de 5,20 metri și un deplasament de 1.630 tdw. Înălțimea catargelor este de 44 metri, suprafața velică de 1.750 metri pătrați, iar autonomia de 5.000 de mile marine.



O provocare pentru SNC

Pe directorul tehnic Sorin Putinei l-am găsit în biroul său, de la etajul cinci al blocului administrativ, alături de colegii săi: ingineri proiectanți și tehnologi. N-a fost nevoie să-i pun prea multe întrebări, căci mi-a făcut o expunere detaliată a subiectului:

„Bricul «Mircea» a fost o provocare pentru noi. Vasul a mai fost în șantier, la Brăila, când s-a făcut reparația capitală a arboradei. Acum, pe lângă înlocuirea întregii arborade a fost instalat un nou sistem de măsurare a tensiunilor în cabluri. Au fost montați 71 de traductori, pornind de la 5 tone forță până la 20 de tone forță, pe o parte din arboradă, care vor monitoriza, în timpul exploatării navei, tensiunea din cabluri. Astfel, echipajul și elevii militari de la bordul navei vor putea vedea modificările în tensiunile din cabluri și, conform instrucțiunilor de la bordul navei, vor ști ce manevre trebuie executate cu velele pentru a aduce tensiunile în zona de siguranță. În perioada 20 – 23 decembrie, dacă vremea va permite, vor avea loc probele de mare, cu vântul în vele. Nava a intrat în șantier la mijlocul lunii iunie. Lucrarea a fost deosebit de complexă. Au fost demontate de pe catarge toate vergile, cablurile și parâmele (care poartă o mulțime de denumiri). A trebuit să învățăm nomenclatorul pieselor, care este locul și rolul fiecăreia, să le pozăm, pentru a le putea pune la loc. S-au confecționat noi cabluri. Acum suntem în faza de finalizare a lucrărilor.”



Navă școală și pentru constructorii navali

Prezentă la discuție, inginera Otilia Irofte intervine: „Nava școală a fost o școală și pentru constructorii navali din SNC. A trebuit să învățăm o mulțime de lucruri: nomenclatorul de denumiri ale navei, modul de funcționare al arboradei. A fost o muncă dificilă, întrucât n-am avut la dispoziție o documentație tehnică. Cablurile, întinzătorii, toate elementele arboradei au fost măsurate fiecare în parte. Arborada a fost adusă la cotele din 1939, când a fost construită nava.”

„SNC acordă o garanție de trei ani pentru lucrările executate - precizează Sorin Putinei. Sperăm ca cel puțin 20 de ani, nava să nu mai aibă nevoie de reparații la arboradă. Efectivele care au lucrat zilnic la navă nu au fost mari. S-a lucrat cu o echipă de șase până la zece persoane, întrucât lucrările s-au executat la înălțimea de 40 de metri, din nacelele aflate în cârligele a două macarale. Aproape tot timpul s-a muncit la înălțime, cu excepția perioadei când cablurile au fost conectate la întinzători și traductori, la nivelul copastiei. În ultima perioadă, din cauza vântului foarte puternic s-a lucrat în condiții atmosferice deosebite. Pentru coordonarea lucrărilor a fost angajat maistrul militar Ion Stelian, fost șef de echipaj pe bric, care a dat un suport tehnic foarte bun, competent, pentru a înțelege mai bine funcționalitățile și modul de montaj al elementelor arboradei.”



x x x

M-am despărțit de șantierul naval, cu gândul că îl voi revedea în 2022, când va împlini 130 de ani de existență. În această perioadă de timp, a construit și livrat 462 de nave, cu o capacitate totală de circa 5 milioane tdw, din care 94 de nave, totalizând peste 2 milioane tdw, pentru piața externă. La acestea se adaugă un volum uriaș de lucrări de reparații executate la peste 5.600 de nave. 



Comentează știrea

fani
16 decembrie 2021
si lucruri bune

Excelent articolul. Felicitari

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4245 secunde