Constănțenii primesc direct acasă permisele de conducere și certificatele de înmatriculare

1348

Articole de la același autor

De câteva săptămâni, constănțenii care își iau permis de conducere sau și-l reînnoiesc pe cel vechi, precum și cei care își înmatriculează mașinile sau își preschimbă taloanele vechi, primesc noile documente acasă, prin poștă, fără nicio cheltuială în plus.
"Permisele și certificatele de înmatriculare se duc direct la domiciliu. Este un serviciu nou, gratuit, prin Prioriti Post, care vine în sprijinul cetățeanului. Omul, după ce depune toate actele, nu trebuie să mai aștepte la ghișeele instituției, ci va primi acasă documentele. Nu că ar fi existat cozi sau aglomerație, dar unii poate că sunt din alte localități și așa i-am scutit de alte drumuri. Durează maximum cinci zile până primesc noile acte și pentru a nu-i priva în această perioadă de dreptul de a conduce sau de a-și folosi autoturismul, le dăm dovadă vala-bilă 15 zile", ne-a declarat comisarul șef Romeo Tecău, șeful Serviciului Permise și Înmatriculări Auto.
Această măsură a fost aplicată după ce s-a luat decizia ca toate permisele de conducere și certificatele de înmatriculare să fie editate la București. Pentru că ar fi durat prea mult, circa o săptămână, din momentul depunerii dosarului și până la eliberarea permisului sau a talonului, și pentru a nu pune oamenii de două ori pe drumuri, s-a implementat acest serviciu, prin care actele sunt trimise direct la domiciliul solicitantului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3357 secunde