Constănțeni instruiți să recunoască semnele consumului de droguri

107
Constănțeni instruiți să recunoască semnele consumului de droguri - dependenta1353447463-1384515625.jpg

Articole de la același autor

Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța a inițiat o sesiune de formare în domeniul prevenirii consumului de droguri. Formarea, ce are denumirea "Informat. Dispus. Capabil", este destinată voluntarilor antidrog, în scopul creșterii rolului societății civile în dezvoltarea și implementarea politicii în domeniul drogurilor.


Formarea este realizată de specialiști ai Agenției Naționale Antidrog și va însuma 40 ore de învățare, pe parcursul a cinci zile, tema acesteia fiind formare de bază în domeniul prevenirii consumului de droguri. 


Sesiunea de formare se desfășoară în perioada 14 - 23 noiembrie și este susținută de doi specialiști ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța. Participă 20 de voluntari, din comunitate, care ulterior vor desfășura activități de prevenire a consumului de droguri în județul Constanța, alături de specialiștii Centrului.


Demersul formativ urmărește creșterea nivelului de cunoștințe a voluntarilor cu privire la influența drogurilor legale și ilegale asupra consumatorilor, aceștia fiind familiarizați cu aspecte precum: principalele categorii de substanțe și efectele acestora, noțiuni utilizate în domeniul drogurilor, semnele consumului de droguri, cadru legal și sistemul de coordonare a politicii în domeniul drogurilor, sistemul de asistență destinat persoanelor dependente de droguri în România, noțiuni și concepte utilizate în prevenirea consumului de droguri (factori de risc și protecție, campanii de prevenire, prevenirea în mediul școlar etc.), fenomenul substanțelor noi cu efecte psihoactive, tehnici și metode de comunicare etc.


Persoanele care doresc să desfășoare activități de voluntariat în cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța se pot adresa specialiștilor, la adresa de pe aleea Mimozelor, nr. 4, din municipiul Constanța, sau la numărul de telefon 0241/555.105. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5931 secunde