Constanța, împânzită de trotinete electrice lăsate aiurea! Iată ce e de făcut

1436

Articole de la același autor

Constanța a fost „împânzită” de trotinete electrice. Pe de o parte, susținătorii acestui mijloc de deplasare îl laudă: este ecologic și economic. Pe de altă parte, sunt destui cei care se arată nemulțumiți de faptul că deși există reguli bine stabilite cu privire la modul cum pot fi folosite și unde pot fi staționate, trotinetele electrice au ajuns să blocheze trotuarele.

De aproximativ un an, trotinetele electrice și-au făcut apariția pe străzile municipiului Constanța. La început timid, în prezent din ce în ce mai vizibil; potrivit surselor noastre, în prezent pe străzile reședinței de județ ar fi peste 1.500 de astfel de mijloace de transport. A crescut numărul utilizatorilor, prin urmare a tot crescut și numărul trotinetelor. Pe de o parte, susținătorii acestui fenomen descriu punctele forte. „Într-un oraș din ce în ce mai aglomerat, cu un număr de autoturisme în creștere, cu un trafic caracterizat de ambuteiaje la orice pas, trotinetele electrice sunt o variantă accesibilă: este ecologică, economică și ajungi la destinație într-un timp acceptabil”, ne-a spus Eugen S., un tânăr student care folosește frecvent acest mijloc de transport.

În schimb, sunt și constănțeni care se arată nemulțumiți de modul cum sunt folosite aceste trotinete și mai ales de modul în care sunt „parcate”. E drept că, pentru reglementarea eventualelor supărări, administrația publică locală a realizat un Regulament al trotinetelor, care a intrat în vigoare la începutul acestui an. Cu toate acestea, sunt semnalate probleme în continuare.



Dumitru S. este unul dintre constănțenii care a sesizat redacția „Cuget Liber” cu privire la modul în care trotinetele electrice ajung să blocheze trotuarele. „Știu că există niște reguli care trebuie respectate de trotinetele electrice. Nu au voie să circule cu ele pe trotuare și nici să blocheze accesul pietonilor. Trei zile a stat o trotinetă electrică în fața porții mele, în zona stadionului. Nu a venit nimeni să o ridice!”, a reclamat bărbatul.



Mesajul operatorilor care dețin trotinetele: „Trimiteți-ne sesizări!”


Referitor la cele semnalate de constănțeni, reprezentanții celor două firme care dețin trotinetele electrice întâlnite pe străzile Constanței, Bolt și Lime-Uber, au atras atenția că toate aspectele pot fi sesizate online, astfel încât echipele responsabile de supravegherea dispozitivelor să intervină în cel mai scurt timp. „Conform acordului cu autoritățile locale, compania Bolt cere autorizare pentru instalarea oricăror puncte de parcare a trotinetelor, dar permite utilizatorilor să le folosească liber, cu condiția ca, la încheierea cursei, să le lase în locuri care să nu contravină regulilor și să se afle în aria de acoperire. Atunci când aceste reguli nu se respectă, oricine poate să ne scrie pe adresa [email protected] sau să se adreseze Poliției Locale, cu care suntem în strânsă legătură și care ne poate informa cu privire la orice abateri în care trebuie să luăm măsuri în intervalul de timp convenit. Utilizarea necorespunzătoare repetată duce, de regulă, la suspendarea temporară sau blocare în aplicație, dar în situații care escaladează, putem solicita intervenția Poliției, cu care colaborăm îndeaproape. Eforturile noastre, însă, se îndreaptă către educarea publicului pentru a folosi cât mai bine și cât mai corect serviciul pe care îl punem la dispoziție”, ne-a precizat Sorana Savu, PR Bolt.



La rândul său, Luca Mateescu, reprezentant Lime-Uber, a precizat pentru „Cuget Liber” că, până în prezent, atenția firmei s-a concentrat spre educarea populației în folosirea acestui serviciu și spre asigurarea unui acces facil la trotinetele electrice. „Ne-am asumat să asigurăm un acces facil la mijlocul de transport, astfel încât orice utilizator să aibă o trotinetă electrică pe o rază de 500 de metri. Dar vom începe să fim mai drastici cu utilizatorii care nu respectă regulile stabilite în folosirea trotinetelor electrice. Am colaborat foarte bine cu autoritățile locale, cu Poliția Locală, care ne-au semnalat unde au fost situații neplăcute și am intervenit”, a afirmat Luca Mateescu. De asemenea, constănțenii care găsesc trotinetele electrice cu însemnele Lime-Uber pot semnala acest fapt pe aplicația online sau printr-un formular transmis pe pagina web a companiei.



Lista locurilor „interzise” pentru trotinetele electrice

Reamintim că, printre regulile impuse de autoritățile locale, utilizatorii trotinetelor electrice nu au voie să le parcheze pe trotuare cu lățimea mai mică de doi metri, în perimetrul stațiilor de transport în comun, pe toată lungimea stației și 25 metri înainte și după stație, pe aliniamentele clădirilor sau ale gardurilor, în zona stațiilor de taxi, pe toată lungimea stației, în dreptul trecerilor de pietoni, pe toată lungimea trecerii și 25 metri înainte și după trecerea de pietoni, în locurile de parcare special amenajate pentru autoturisme, pe spațiile verzi, în intersecții și la mai puțin de 10 metri de intersecții, pe gurile de canal/aerisire sau căminele aferente rețelelor edilitare subterane, pe șantierele în lucru de pe domeniul public, pe plaje;

în toate zonele și spațiile în care s-ar periclita siguranța și desfășurarea fluentă a traficului rutier și/sau pietonal. De asemenea, operatorii trebuie să le ridice în maximum 180 de minute din zonele unde au fost staționate ilegal. 





Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2344 secunde