Cinci tineri, prinși cu droguri la ei, în mijlocul stațiunii Vama Veche

209
Cinci tineri, prinși cu droguri la ei, în mijlocul stațiunii Vama Veche - cincitineriprinsi-1565822887.jpg

Articole de la același autor

Cinci tineri au fost prinși de jandarmi, în mijlocul stațiunii Vama Veche, având asupra lor pliculețe cu substanțe halucinogene. Marți noapte, jandarmii Grupării Mobile Constanța care se aflau în misiune de asigurare a ordinii și siguranței publice în stațiunea Vama Veche i-au observat pe cei cinci confecționând țigarete artificiale - jointuri. La vederea echipajului, tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani, au început să se agite, au mărit ritmul de mers și s-au urcat într-un autoturism. Au fost somați, au coborât din autoturism și li s-a făcut controlul corporal sumar și al autovehiculului. 


"În autoturism, pe podeaua din dreptul scaunului dreapta față, au fost găsite două țigarete confecționate artizanal, cu miros înțepător și trei pliculețe transparente autosigilante ce conțin fragmente de comprimat de culoare bej. Pe locul din dreapta spate, s-au găsit într-un rucsac de culoare neagră, un dispozitiv de mărunțit tip grinder care conține în interior urme de substanță vegetală de culoare verde olive, două recipiente din plastic transparent ce au în interior substanță vegetală, sub formă de muguri, respectiv substanță sub formă de bulgări solizi, de culoare maronie, două pachețele din folie de aluminiu alimentar ce conțin substanță de culoare maronie, sub formă de bulgări solizi. În portbagaj, într-un alt rucsac s-au găsit o cutie metalică ce prezintă urme de substanță vegetală de culoare verde olive și un pachețel din folie de aluminiu alimentar ce conține substanță vegetală sub formă de muguri", au precizat reprezentanții Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.
Grinderul, recipientele din plastic, foliile cu substanță vegetală, pliculețele autosigilante și țigaretele găsite asupra lor au fost  predate Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate  Constanța,  în vederea continuării cercetărilor. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.492 secunde