Cetățean rus, căutat pentru înșelăciune, prins la granița cu Bulgaria

210
Cetățean rus, căutat pentru înșelăciune, prins la granița cu Bulgaria - cetateanrusgarda1-1571601234.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii de frontieră au depistat, la frontiera cu Bulgaria, în zona Ostrov, un cetățean rus dat în urmărire de conaționalii săi, după ce a fost condamnat la închisoare pentru înșelăciune. 


Pe 16 octombrie, polițiștii de frontieră din zona Ostrov au oprit în trafic, între Ostrov și Esechioi, un autoturism înmatriculat în Federația Rusă. La volan se afla o femeie de 52 de ani, de naționalitate rusă, iar alături de ea un bărbat, tot cetățean rus, care nu vorbea limba română și care nu și-a justificat scopul călătoriei. 


Cei doi au fost duși la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov, unde 
s-a stabilit că pe numele bărbatului, S.E., de 52 de ani, a fost emis un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea pentru înșelăciune. Cercetările au evidențiat că bărbatul a trecut granița ilegal și ulterior a fost preluat, cu mașina, de femeie. În consecință, cetățeanul rus este anchetat pentru trecere frauduloasă a frontierei și a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. De asemenea, și femeia este anchetată penal pentru trafic de migranți, iar în cazul ei magistrații au dispus impunerea măsurii controlului judiciar.  


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3 secunde