Ceremonie militară la Poligonul Capu Midia

224

Articole de la același autor

În fiecare an, la 20 iulie, cu ocazia praznicului Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, sunt celebrate Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene Române. Este ziua în care românii îi omagiază pe toți cei care slujesc cu devotament aripile tricolore ale patriei și un bun prilej pentru a ne cinsti înaintașii.



Cu această ocazie, pe platoul din fața comandamentului Centrului Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană, unitate subordonată Statului Major al Forțelor Aeriene, marți, au fost organizate o ceremonie militară și una religioasă.



Ministrul Apărării Naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a transmis un mesaj întregului personal al Forțelor Aeriene, în care a spus că „aviatorii, rachetiștii și artileriștii antiaerieni, radiolocatoriștii, geniștii și transmisioniștii aero își îndeplinesc cu prisosință misiunile încredințate pentru asigurarea suveranității spațiului aerian al României, iar participarea la activitățile de Poliție Aeriană Întărită alături de partenerii NATO sunt misiuni executate cu onoare și profesionalism, la cele mai înalte standarde”.



„Pe această cale, le urăm și noi camarazilor care apără cerul senin al României multă sănătate, împliniri, putere de muncă și fericire alături de cei dragi”, au transmis reprezentanții centrului de la Midia. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.496 secunde