CERCETAT PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC
Articole recomandate
Marile rețele comerciale din România se alătură campaniei „Fii curat la volan!”. Primele locații vizate, în capitală și pe litoral
25 Aprilie 2024
Fetiţă de nici doi ani, ucisă de biluţe magnetice. Ce spun reprezentanţii ANPC despre siguranţa jucăriilor
25 Aprilie 2024
Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în dosarul Mineriadei
25 Aprilie 2024
250 de polițiști așteptați la protestul din fața IPJ Constanța
25 Aprilie 2024
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Covasna, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – B.T. Covasna, au depistat un tânăr bănuit de trafic de cocaină.
La data de 17 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Covasna au surprins un tânăr, de 20 de ani, pe raza municipiului Brașov, în timp ce ar fi ridicat, de la un transportator privat, un colet livrat prin intermediul unei firme de transport internațional.
Întrucât existau indicii că în interiorul pachetului se aflau substanțe interzise, polițiștii l-au condus la sediu, pentru continuarea verificărilor.
La controlul coletului, au fost descoperite, disimulate într-un ambalaj de patiserie, 70 de grame de cocaină fără aditivi, valoarea de piață a acesteia fiind estimată la 15.000 de euro.
Persoana în cauză a fost condusă la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Covasna, în vederea continuării cercetărilor, iar pe numele său a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Operațiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiteri infracțiunilor de introducere ilegală în țară de droguri de mare risc, trafic cu droguri de mare risc și deținere de droguri de mare risc.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 13 Decembrie 2018
Joi, 20 Decembrie 2018
Sâmbătă, 15 Decembrie 2018
Sâmbătă, 15 Decembrie 2018
Vineri, 14 Decembrie 2018
Joi, 13 Decembrie 2018
Joi, 13 Decembrie 2018
Joi, 13 Decembrie 2018
Miercuri, 19 Decembrie 2018