Ce vor soldații români: salarii decente, pensii militare de stat și accederea în corpul subofițerilor

1105
6
Ce vor soldații români: salarii decente, pensii militare de stat și accederea în corpul subofițerilor - militar-1485966732.jpg

Articole de la același autor

Liga Militarilor Profesioniști a purtat un dialog deschis cu ministrul Apărării,  Gabriel Leș, în ceea ce privește mai multe propuneri ce vizează îmbunătățirea activităților profesionale și protecția socio-profesională a militarilor. 


Reprezentanții Ligii Militarilor au cerut, printre altele, îmbunătățiri salariale, modificarea Statutului cadrelor militare și acordarea normei de echipare. De asemenea, Liga Militarilor a cerut ca angajaților din MApN să li se plătească orele lucrate suplimentar, zilele de sâmbătă și duminică, precum și sărbătorile legale cu 75%, similar cu angajații din MAI.


Accederea gradaților profesioniști direct în corpul subofițerilor 


Delegația prezentă la București a propus ca la recomndarea comandanților de unități, gradații profesioniști cu o vechime de cel puțin 20 de ani și care au fost loiali sistemului militar, obținând rezultate foarte bune în întreaga carieră, să intre direct în corpul subofițerilor. "Această măsură este motivantă pentru militarii profesioniști, care aleg o carieră îndelungată de timp în cadrul MApN, lăsând și la îndemâna comandanților un instrument util de evaluare și motivare a acestor militari, prin intermediul unor comisii care să analizeze obiectiv propunerile", au afirmat reprezentanții Ligii Militarilor Profesioniști. 


De asemenea, se dorește ca la expirarea primului contract de 5 ani, soldații și gradații profesioniști să poată încheia, succesiv, noi contracte, cu durata de 5 ani fiecare. După 15 ani de activitate în MApN, Liga Militarilor Profesioniști susține că soldaților și gradaților profesioniști ar trebui să li se încheie contracte pe o perioadă nedeterminată, până la vârsta standard prevăzută de lege.


50% din valoarea unui credit imobiliar, acoperită de MApN 


LMP mai cere modificarea articolului 1 din hotărârea nr. 1867/2005 privind stabilirea cuantumului și condițiilor de acordare a compensației lunare pentru chirie, în vederea echivalării compensației de chirie oferită în funcție de fiecare garnizoană în parte. Coeficientul de 50% din solda lunară a unui militar profesionist nu poate acoperi nici pe departe chiria unui apartament sau a unei garsoniere, în multe dintre garnizoanele unde își desfășoară activitatea. Liga Militarilor Profesioniști cere acordarea unui cuantum de 50% din rata lunară a unui credin ipotecar, timp de 5 ani, militarilor care și-au achiziționat sau urmează să-și achiziționeze credite cu programul "Prima Casă". Astfel, MApN nu ar mai plăti militarilor 25-30 de ani compensație de chirie, ci doar 5 ani un procent de 50% dintr-un credit, efectuând o economie la bugetul armatei.


Modificarea Legii pensiilor militare de stat


Modificarea și completarea Legii nr. 223/2015, în sensul introducerii și militarilor rezerviști printre beneficiarii drepturilor conferite de actul normativ. Dintr-o simplă analiză, se poate constata încălcarea principiului egalității, prin care se asigură tuturor participanților la sistemul de pensii militare de stat un tratament nediscri-minatoriu între persoane aflate în aceeași situație juridică. Militarii din corpul soldaților și gradaților profesioniști, trecuți în rezervă în baza legislației anterioare, nu pot beneficia de instituția reducerii vârstei standard de pensionare fructificând încadrarea în condiții de muncă. Totodată, beneficiul deschiderii dreptului de pensie de serviciu anticipată este și el încălcat, fiind accesibil doar militarilor în activitate.


Fără diferențe salariale între militarii cu aceeași funcție


De la 1 august 2016 s-a acordat un procent de 10% compensație, solda de merit, pentru a nu mai exista diferențe salariale între militarii pe aceeași funcție. Modul de calcul al sporului este diferit față de militarii care dețineau solda de merit din anul 2009, în procent de 20%. 


Modul de calcul al sporurilor, la cei care au primit 10% este diferit întrucât stabilirea cuantumului nu se ia în calcul procentul de 10% de la 1 august 2016. Pentru o salarizare corectă, propunerea este să se majoreze valoarea de referință sectorială (VRS), de la 217,64 lei la 370 de lei. La 370 lei VRS un soldat ajunge la solda funcției de bază 1461 de lei, cu 11 lei mai mult decât salariul minim pe economie. În acest caz, salariile militarilor vor crește gradual în funcție de grad și vechime și nu vor mai exista solde egale. 


Același Statut pentru militari


"Este imperios necesar introducerea spre dezbatere în Parlament a Proiectului de Lege a Statutului Cadrelor militare, gradaților și soldaților, deoarece suntem singura țară din cadrul Structurii Nord-Atlantice care are mai multe statute pentru categorii diferite de militari. Totodată, considerăm că titlul acestei legi ar trebui să fie Legea Personalului Militar, din considerentul că această formulare acoperă întreaga plajă a gradelor militare și ar acoperi și situațiile din legislația primară sau secundară, care se referă doar la cadre militare", precizează reprezentanții Ligii Militarilor Profesioniști. 


Acordarea normei de echipare, similară cadrelor militare


Conform Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr. M. 72/2012, norma de echipare aferentă soldaților și gradaților profesioniști prevede echiparea cu ținuta de oraș. Soldații și gradații profesioniști nu beneficiază de ținută de oraș și nici de contravaloarea anuală în bani pentru echipare, similar cadrelor militare în activitate, situație considerată discri-minatorie de Liga Militarilor, care consideră că se încalcă articolul 16 din Constituția României care prevede că "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".


Cap. Radu Gabriel și Cap. Mitran Daniel din Forțele Navale, au pus în discuție posibilitatea ca sporurile de radiații și alte sporuri specifice de la bordul navei ale tuturor membrilor echipajului, să fie raportate într-un procent din solda comandantului navei. Tot de la Marină, Cap. Stancu Alexandru a adus în discuție problema ținutei de instrucție, care nu se acordă la timp soldaților și gradaților profesioniști.


Comentează știrea

Cineva
2 februarie 2017
vai de tara asta..

Analfabetii astia doar cu liceu si fara examen de bacalaureat au 2500 in mana..atat are vecinul meu si a terminat la 33 liceul..la examenul de bacalaureat nu se mai duce,daca l-ar lua si pe ala,ar avea salariul si mai mare..Tara de cacat,sa faci scoala,ca sa se laude toti taranii ca ei castiga bine si fara a avea bacalauareatul luat..stau si freaca menta in unitate 24 de ore si apoi au libere ca sa se odihneasca..

Misu
2 februarie 2017
Are foarte multa dreptate

Analfabetii astia doar cu liceu si fara examen de bacalaureat au 2500 in mana..atat are vecinul meu si a terminat la 33 liceul..la examenul de bacalaureat nu se mai duce,daca l-ar lua si pe ala,ar avea salariul si mai mare..Tara de cacat,sa faci scoala,ca sa se laude toti taranii ca ei castiga bine si fara a avea bacalauareatul luat..stau si freaca menta in unitate 24 de ore si apoi au libere ca sa se odihneasca..

Tzihcac
2 februarie 2017
Unde nu i cap....

Minti de ingheata apele !..Ca si aia care protesteaza in fata Guvernului si nu la Parlament ( unde a ajun acel " Priect "...

Răspuns la: vai de tara asta..
Adăugat de : Cineva, 2 februarie 2017
Analfabetii astia doar cu liceu si fara examen de bacalaureat au 2500 in mana..atat are vecinul meu si a terminat la 33 liceul..la examenul de...
Naekst
2 februarie 2017
Militarii vor

Militarii, cind si-au ales meseria, stiau ce statut, ce salarii si ce pensii vor avea, deci au ales in cunostinta de cauza. Auzi, sa le cumpere statul, adica noi toti, 50% din casa! Du-te nene acasa, sintem saraci iar tu prea scump, sau cum s-ar zice "la munca, nu la-ntins mîna"

Naekst
2 februarie 2017
Ard gazu in unitate

Ei nu prea ard gazul, ca trag la babaroase, rezolva rebusache si fac chiolhanuri de se zguduie pamintul.

intrebare...
2 februarie 2017
guvernantii...

de ce e nevoie intr o unitate militara de 3 contabile ??? cat trebuie sa mai ducem in spate, noi, sistemul privat, bugetarii care nu doar ca nu produc nimic, dar primesc regulat drepturi noi, bonusuri, mariri de salar... pana cand ???

Pagina a fost generata in 0.5346 secunde