Ce spune DSU despre bărbatul mort la 10 zile după gazarea protestatarilor
Articole recomandate
Marile rețele comerciale din România se alătură campaniei „Fii curat la volan!”. Primele locații vizate, în capitală și pe litoral
25 Aprilie 2024
Fetiţă de nici doi ani, ucisă de biluţe magnetice. Ce spun reprezentanţii ANPC despre siguranţa jucăriilor
25 Aprilie 2024
Departamentul pentru Situații de Urgență susține că bărbatul mort la Alexandria le-as pus medicilor din Piața Victoriei că suferă de boli cronice.
"În urma informațiilor conținute în documentele de la intervenția echipajelor medicale de urgență și prim ajutor calificat din Piața Victoriei în noaptea de 10 august 2018, s-a constatat că pacientul s-a prezentat la una dintre ambulanțele SMURD aflate la fața locului, acuzând Epistaxis (sângerare la nivelul nasului). Pacientul a declarat echipajelor de urgență că suferea de boli cronice, precum hipertensiune arterială, iar la momentul examenului clinic, pacientul era conștient, cooperant, cu tensiunea arterială mărită (161/126), și oxigenare în limite normale (97%)", precizează Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), pe Facebook.
După ce i s-a acordat primul ajutor, medicii i-au propus bărbatului transportul la spital, însă acesta a refuzat.
După ce i s-a acordat primul ajutor, medicii i-au propus bărbatului transportul la spital, însă acesta a refuzat.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Duminică, 19 August 2018
Joi, 16 August 2018
Luni, 13 August 2018
Luni, 13 August 2018
Vineri, 22 Iunie 2018
Marţi, 15 Mai 2018
Sâmbătă, 12 Mai 2018
Sâmbătă, 24 Februarie 2018
Luni, 13 August 2018
Luni, 12 Martie 2018