Ce mai fură tinerii din Constanța de prin magazine. De la căști audio, la adidași

223
Ce mai fură tinerii din Constanța de prin magazine. De la căști audio, la adidași - furtmagazine-1491234335.jpg

Articole de la același autor

Doi tineri din Constanța vor da cu subsemnatul în fața omenilor legii, după ce au fost prinși la furat. 


Concret, polițiștii din cadrul Secției 2 au identificat un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Constanța, care ar fi sustras dintr-o societate comercială o pereche de încălțăminte sport.


Din fericire, prejudiciul estimat la aproximativ 250 de lei a fost recuperat și predat părții vătă-mate, dar vinovatul va plăti penal fapta sa. La scurt timp distanță, polițiștii din cadrul Secției 2 au identificat un minor, în vârstă de 15 ani, din Constanța, care ar fi furat dintr-o societate comercială două perechi de căști audio. Și de această dată prejudiciul a fost recuperat și predat păgubitului. 


Și pentru că faptele lor sunt de natură penală, în ambele cauze polițiștii au întocmit dosare pentru săvârșirea infracțiunii de furt. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5271 secunde