Căutări disperate pe Dunăre. Tânărul care s-a aruncat aseară de pe podul de la Cernavodă, de negăsit

Vineri, 28 Decembrie 2018
1750
Echipele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență au reluat în această dimineață căutările tânărului de 23 de ani care s-a aruncat aseară în Dunăre, de pe podul de la Cernavodă.

În cursul nopții, scafandrii au cercetat toată zona până în jurul orei 1, fără a găsi trupul băiatului. Dimineață, în jurul orei 7, au plecat de la Detașamentul Cernavodă cinci subofițeri și un ofițer cu un autocamion, barca pneumatică și echipajul SMURD, iar din Constanța, trei subofițeri scafandri cu autospeciala de scafandri.

Reamintim că tânărul a sărit de pe pod joi seară, în jurul orei 21.30. Din primele informații, se pare că acesta se întorcea cu familia de la munte. Pe podul de la Cernavodă, a cerut să oprească puțin pentru nevoi fiziologice și pur și simplu a sărit în Dunăre. Familia a sunat imediat la 112. 

Pagina a fost generata in 0.2794 secunde