"Catalog de furturi". Poliţiştii ne învaţă cum să ne păzim casa

Vineri, 23 Octombrie 2020
134
Deşi au mai scăzut în ultima perioadă, numărul furturilor din locuinţe rămâne încă destul de ridicat în judeţul Constanţa. Hoţii profită, de cele mai multe ori, de un moment de neatenţie, dar preferă, întotdeauna, victimele care nu îşi iau toate măsurile de siguranţă pentru a-i ţine departe.

Tocmai de aceea, în cursul zilei de miercuri, 21 octombrie, de Ziua Europeană a prevenirii furturilor din locuințe, polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Secției 2 Constanța, împreună cu jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța, au desfășurat acțiuni informativ-preventive în municipiul Constanța.

Polițiștii au interacționat cu oamenii şi le-au transmis sfaturi utile pentru a nu cădea victime infracțiunilor de furt din locuință. „Astfel, un geam deschis, o uşă neasigurată sau lipsa unui sistem de alarmă pot fi observate foarte uşor şi pot favoriza producerea unor fapte de natură penală”, susţine purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, Andreea Iliescu.

Sub genericul „mai ușor e să previi decât să suporți consecințele”, polițiștii ne recomandă să nu lăsăm lucrurile la întâmplare. Primul sfat este să ne instalăm un interfon la intrarea în scară şi să-l utilizăm în mod corect pentru controlul accesului persoanelor în imobil. „Montaţi un sistem de alarmă în locuinţa dumneavoastră. Montaţi o încuietoare de înaltă siguranţă la uşa de acces în locuinţă și țineți ușa închisă și asigurată, indiferent că vă aflați în casă. Dacă locuiţi la parter sau la etajul 1, grilajele de la fereastră ţin hoţii la distanţă”, transmit reprezentanţii IPJ Constanţa.

Activitățile desfășurate fac parte din programul național de prevenire a infracțiunilor comise contra patrimoniului, Campania „Catalogul de furturi”.

Pagina a fost generata in 0.2872 secunde