Cartușe de vânătoare deținute ilegal

Vineri, 22 Ianuarie 2016, 19:09
226
Doi bărbați din Călărași s-au ales cu un dosar penal după ce au fost prinși de polițiștii de frontieră în timp ce încercau să introducă ilegal în țară sute de cartușe. Potrivit anchetatorilor, cei doi indivizi au fost prinși, joi după-amiază, în jurul orei 15.30, la Punctul de Trecere al Frontierei Ostrov. 


Conform oamenilor legii, în urma verificărilor de frontieră au descoperit asupra bărbaților 250 de cartușe de vânătoare calibru 12. 


"Cei doi cetățeni români au prezentat permise de armă în care era specificat faptul că pot deține cantitatea de 300 de cartușe de vânătoare calibru 12, dar lipseau semnăturile și ștampilele autorizate.


În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, faptă prevăzută și sancționată de art. 342, alin. 1, Cod Penal, iar cele 250 de cartușe de vânătoare calibru 12, evaluate la 750 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, conform procedurilor legale.


Polițiștii de frontieră continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia", au precizat reprezentanții Gărzii de Coastă Constanța. 


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3574 secunde