Carantina scoate bani din buzunarele constănțenilor! Curge cu amenzi!

Duminică, 22 Noiembrie 2020
518
Vineri, 20 noiembrie, ora 20.00, municipiul Constanța a intrat în carantină, în contextul limitării răspândirii noului coronavirus. Pentru a veghea la respectarea restricțiilor, polițiștii și jandarmii constănțeni au fost mobilizați pe străzi. Astfel, în sfârșitul de săptămână care a trecut, mii de oameni au fost verificați, sute de autovehicule au fost trase pe dreapta și au fost aplicate sancțiuni considerabile. Potrivit informațiilor transmise de IPJ Constanța, în sfârșitul de săptămână care s-a încheiat, în intervalul 20 – 22 noiembrie au fost verificate în jur de 2.000 de persoane și 1.600 de autovehicule, fiind aplicate 150 de sancțiuni, în valoare de aproape 50.000 de lei.

„Forțele de ordine acționează în sistem integrat, prin reorientarea dispozitivelor fixe în dispozitive mobile, dinamice, flexibile, menite să supravegheze în mod activ o suprafață cât mai mare, într-un interval de timp determinat”, au arătat reprezentanții IPJ Constanța. 




Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.4166 secunde