Cadavru devorat de animale, găsit în apropiere de Medgidia

835
2
Cadavru devorat de animale, găsit în apropiere de Medgidia - cadavrudevorat1-1323288004.jpg

Nici nu s-au împlinit trei săptămâni de când pe o uliță din comuna Ghindărești a fost găsit cadavrul decapitat al unui fost călugăr, că o altă descoperire macabră îngrozește județul Constanța: la aproximativ un kilometru de satul Valea Dacilor, pe marginea drumului care leagă localitatea de Medgidia a fost găsit cadavrul unui bărbat, devorat de animale. Priveliștea i-a îngrozit chiar și pe polițiștii ajunși la fața locului.
Descoperirea terifiantă a fost făcută în jurul orei 9,30, de un localnic. Acesta a observat, la km 31 al DJ 381, la aproximativ trei metri de șosea (pe partea dreaptă, în sensul deplasării dintre Medgidia spre Valea Dacilor) cadavrul unui bărbat, care era cu fața în jos. Alarmat, a sesizat imediat poliția, iar zona a fost împânzită de forțe de ordine. Când au întors trupul neînsuflețit, oamenii legii au fost îngroziți: bărbatul nu mai avea față, iar o parte din scalp lipsea, cel mai probabil sfâșiate de câini.
Cu toate acestea, polițiștilor nu le-a fost greu să-l identifice pe bărbat; asupra cadavrului au găsit cartea de identitate care arăta că acesta se numește Varol Sarali, în vârstă de 45 de ani, fermier din Valea Dacilor. De asemenea, în-tr-unul din buzunare au găsit și telefonul mobil, ceea ce i-a determinat pe oamenii legii să excludă varianta unui jaf încheiat urât.

Victimă a unui accident rutier
Cel mai probabil, susțin anchetatorii, săteanul a fost victima unui accident rutier, iar autorul a fugit de la locul faptei. "În primă fază s-au deplasat la locul faptei judiciariști, medici legiști și polițiști de la Rutieră, iar indiciile găsite arată că este un accident de circulație. A fost găsită, aproape de capătul șoselei, și o bară de mașină, dar cercetările au arătat că provenea dintr-un accident petrecut în urmă cu două zile", a declarat cms. șef Constantin Dancu, șeful Poliției Rutiere Constanța.
De altfel, prima examinare efectuată de medicii legiști a evidențiat o fractură femurală la piciorul stâng; dar mai multe indicii privind cauzele decesului urmează să fie stabilite în urma efectuării necropsiei.
Totodată, anchetatorii vor stabili și dacă victima consumase băuturi alcoolice, dar și când a murit; potrivit polițiștilor, decesul ar fi survenit în noaptea de marți spre miercuri.
Trebuie menționat că, în aceeași noapte, în jurul orei 2,00, pe același drum un echipaj al Poliției Medgidia, alături de lucrători ai Poliției Locale, au descoperit patru hoți de cablu telefonic, dar nu au observat nimic. Cms. șef Vasile Dăogaru, șeful Poliției Medgidia, a explicat că echipajul respectiv ar fi acționat la capătul dinspre municipiu, adică la aproximativ șapte sau opt kilometri distanță, și de aceea nu ar fi semnalat nimic suspect.

Filtre pe drumurile din județ
Cazul este în atenția Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța și Poliției Rutiere, fiind întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, cu autor necunoscut. Mai mult, reprezentații de la Rutieră au afirmat că vor fi organizate filtre pe drumurile județene pentru găsirea suspectului.



Comentează știrea

am
8 decembrie 2011
accident aiurea!

Acum citiva ani, o asistenta universitara a parasit masina si a fost devorata de maidanezi. Acum amaritu asta. Cum sa ajunga la 3 m de drum, daca era abandonat de un sofer ce a fugit de la locu' faptei? Povestea cu "bucata de bara" a cazut. De ce nu recunoasteti ca judetul este nesigur din cauza haitelor de maidanezi? Omu asta a fost atacat si mincat de viu. Este al doiela caz de acest fel, in decurs de 2-3 ani! Nu doar primarii trebuie sa lupte cu maidanezii: a devenit problema de nivel judetean. Prefectul trebuie sa se ocupe personal!

maidaneziana infinita a lui mazare
8 decembrie 2011
Priveliștea i-a îngrozit chiar și pe polițiștii ajunși la fața locului.

NORMAL CA I-A INGROZIT,PAI DACA HAITELE DE CAINI UMBLA NESTINGHERITE PESTE TOT SI PRIN ORAS DAR MAI ALES LA MARGINEA ORASELOR SI COMUNELOR ,PAI NU A DEVENIT AREALUL ROMANESC E CA O JUNGLA IN CARE CAINELE,ACEST SFANT AL BABELOR SI MOSILOR MAIDANEZOFILI,ACEASTA ICOANA A CRETINACHILOR SI INDIVIZILOR LIPSITI DE ORICE OCUPATIE DECAT CEA DE A HRANI ZI SI NOAPTE PE HAMAITORII AIA,CAINELE MAIDANEIZ A AJUNS SA FIE SPECIA MAJORITARA IN FAUNA ROMANIEI...Multumim din inima pensionarilor,casnicelor ,imbecililor canofili si tuturor autoritatilor care lasa sa creasca si sa infloreasca aceasta specie de javree ordinare.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3094 secunde