Bilanț la final de sezon estival: mai puțini înecați decât în vara lui 2018

Luni, 16 Septembrie 2019
126
Concediul pe litoral se poate transforma, în câteva clipe, în cele mai negre momente din viață. Înfruntarea valurilor, în ciuda faptului că salvamarii afișează steagul roșu, care interzice cu desăvârșire înotul, a făcut victime, și în sezonul estival 2019. Dar, după cum au arătat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea", numărul lor a fost la jumătate față de cel înregistrat în vara trecută. Astfel, în vreme ce în vara lui 2018 și-au pierdut viața în apele Mării Negre 36 de persoane, în sezonul estival 2019 au fost înregistrați 17 decedați în mare și 48 de persoane salvate. 


Reprezentanții ISU Dobrogea consideră că la reducerea numărului de victime a contribuit și campania de prevenire desfășurată în toate stațiunile de pe litoralul românesc. "În perioada 20 iunie – 20 august, în stațiunile turistice au avut loc 12 exerciții de salvare a unei persoane aflate în pericol de înec, în Marea Neagră. Scafandrii au intervenit cu echipamentul specific și cu ambarcațiunea din dotare, pentru recuperarea acesteia. La final, au fost împărțite pliante și salvatorii au stat de vorbă cu oamenii, pentru a le explica riscurile la care se expun", au precizat reprezentanții ISU Dobrogea. 







Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3735 secunde