Bebeluș în stare gravă, după ce a băut lichid de geamuri în loc de apă

840
Bebeluș în stare gravă, după ce a băut lichid de geamuri în loc de apă - ambulanta-1512496129.jpg

Articole recomandate

Un bebeluș a ajuns la spital cu arsuri ale căilor repsiratorii, după ce părinții i-au dat să bea apă din minibarul unui hotel din Covasna. Însă, în interiorul recipientului nu era apă, ci o substanță de curățat geamuri.


Părinții bebelușului au folosit o sticlă de apă aflată în minibarul hotelului de patru stele din stațiunea Balvanyos ca să-i prepare laptele praf copilului, iar în urma anchetei celor de la Protecția Consumatorului s-a dovedit că apa conținea o substanță chimică mortală, pe care cameristele au pus-o din greșeală în minibar.

În urma incidentului care a avut loc pe 1 decembrie, Protecția Consumatorului a amendat hotelul, iar copilul a ajuns la spital cu arsuri ale căilor respiratorii, scrie realitatea.net.

"Colegii mei au aplicat o amendă în valoare de 20.000 de lei hotelului, iar activitatea serviciului de curățenie a fost sistată. Practic, va fi analizat modul în care se asigură curățenia în interiorul hotelului și mai ales produsele și materialele folosite", a declarat Sorin Susanu, comisarul-șef al CRPC Brașov, potrivit realitatea.net.

Totodată, și poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare coporală din culpă.

"În urma cercetărilor, s-a stabilit că în unitatea respectivă se folosea o substanță chimică pentru curățarea geamurilor care era achiziționată în recipiente de 10 litri, pentru ca ulterior să fie transferată în recipiente de 0,5 litri pentru a ușura munca personalului responsabil cu curățenia. Astfel, camerista, care avea misiunea de a alimenta minibarul a încurcat recipientele și în loc să lase unul în care se găsea apă, a lăsat un recipient care conținea substanța chimică pentru curățenie, care este incoloră și poate fi confundată ușor cu apa. Se fac cercetări în continuare în acest caz", a declarat Nicoleta Tolvaj, purtător de cuvânt al IPJ Covasna, mai arată sursa citată.

Copilul a primit îngrijiri medicale la spitalul din Sfântu Gheorghe și urmează să fie transferat pentru investigații la un spital din Capitală.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9808 secunde