Accident fatal!

Bărbat mort, după ce a căzut de la etajul 3 al unui hotel din Mamaia

Duminică, 05 Aprilie 2020
407
Un bărbat și-a pierdut viața, ieri dimineață, după ce a căzut de la etajul al treilea al unui hotel din stațiunea Mamaia.

În jurul orei 9.00, un apel la numărul unic de urgență 112 anunța că la hotelul "Malibu" este nevoie de asistență medicală, după ce un bărbat a căzut de la înălțime. La fața locului au ajuns două echipaje ale SMURD, care au găsit victima întinsă pe pământ. Medicii au aplicat protocolul de resuscitare, dar fără succes, într-un final fiind declarat decesul bărbatului.



Cazul a intrat și în atenția polițiștilor, care au demarat o anchetă, pentru a stabili în ce context a survenit decesul. Din primele informații, bărbatul în vârstă de 37 de ani și câțiva colegi de muncă erau cazați în unitatea hotelieră respectivă; aceștia ar fi consumat alcool împreună, iar bărbatul ar fi dorit să treacă dintr-o cameră în alta, prin balcon. Dar s-a prins de o bucată de policarbonat, care a cedat sub greutatea lui și a căzut de la înălțime.


Pagina a fost generata in 0.3444 secunde