Aveți grijă unde parcați mașinile, să îi descurajați pe hoți!

Joi, 24 Septembrie 2020
182
Polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu cei ai Secției 2 Poliție au desfășurat activități pentru informarea cetățenilor privind infracțiunile de furt din autoturisme. Polițiștii au fost prezenți în zonele aglomerate și au sfătuit cetățenii să acționeze preventiv, aceștia fiind informați despre principalele cauze care duc la apariția acestui gen de fapte, tehnicile cel mai des folosite de către infractori, dar și bunurile susceptibile a fi sustrase din interiorul autoturismelor. Pentru a preîntâmpina comiterea unor astfel de fapte, polițiștii recomandă: „Parcați autoturismul astfel încât să fie vizibil din locuință și, pe cât posibil, în locuri iluminate și cât mai circulate. Nu lăsați în interiorul mașinii bunuri de valoare (genți, borsete, aparatură electronică, etc.), indiferent că lipsiți pentru scurt timp. Când părăsiți autoturismul, geamurile trebuie să fie întotdeauna închise complet. Montați un sistem de alarmă antifurt, de cele mai multe ori costă mai puțin decât paguba suferită în urma unui furt. În cazul în care ați fost victima unei infracțiuni de furt din auto, nu controlați interiorul vehiculului până la sosirea Poliției”.


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2225 secunde