X
X
Mai multe ştiri online:

Autovehicule furate din Austria și Belgia, descoperite la Constanța

Ştire online publicată Vineri, 22 Martie 2019. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Două mașini furate din Austria și Belgia au fost descoperite la Constanța  de polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța împreună cu polițiști din cadrul I.P.J. Constanța. 


Acționând în baza unei informații, miercuri, 20 martie, oamenii legii au desfășurat o acțiune pe linia combaterii traficului internațional cu autoturisme furate în zona de competență. Cu acest prilej, pe raza județului Constanța au fost identificate două autoturisme, despre care existau informații că se află în atenția autorităților. La volanul acestora se aflau doi cetățeni români, ambii în vârstă de 30 de ani, domiciliați pe raza județului Constanța. 


"În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că cele două autovehicule sunt căutate de autoritățile din Austria și Belgia, fiind semnalate ca bunuri căutate pentru confiscare. Autoturismele, în valoare de aproximativ 82.500 lei, au fost indisponibilizate, cercetările fiind continuate de către polițiștii de frontieră sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăinuire, respectiv abuz de încredere", explică reprezentanții Gărzii de Coastă.




Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.2776 secunde