Autoturisme de lux furate, descoperite la Constanța

208

Articole de la același autor

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, au descoperit, în Constanța, trei autoturisme de lux semnalate ca fiind furate din Norvegia, Italia și Marea Britanie.

Acționând în baza unei informații, oamenii legii au identificat cele trei autoturisme de lux, despre care existau informații că se află în atenția autorităților. La volanul acestora se aflau trei cetățeni români, cu vârste cuprinse între 29 și 48 de ani, domiciliați pe raza județului Constanța.

În urma verificărilor, polițiștii de frontieră și lucrătorii din cadrul IPJ Constanța au stabilit că cele trei autovehicule sunt căutate de autoritățile din Norvegia, Italia și Marea Britanie ca fiind semnalate furate.

"Autoturismele, în valoare de aproximativ 24.700 euro, au fost indisponibilizate, cercetările fiind continuate de către polițiștii de frontieră sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, pentru două dintre cele două autoturisme și de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța pentru cel de-al treilea", precizează reprezentanții Gărzii de Coastă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4679 secunde