"Au încercat să ne înșele!" Putin, supărat pe situația din ROMÂNIA

953
1
Președintele rus Vladimir Putin consideră că scutul antirachetă al Statelor Unite desfășurat în Europa are potențialul de transformare într-un sistem ofensiv și poate fi folosit împotriva Rusiei, în timp ce elementele acestui scut, inaugurate recent în România, au fost construite contra unei amenințări nucleare iraniene care "nu există", notează agenția oficială de presă rusă TASS.

"Amenințări (nucleare din partea Iranului) nu există, iar scutul antirachetă (în Europa) continuă să se construiască, așa că am avut dreptate când am spus că ei ne mint, nu sunt sinceri cu noi când se referă la o presupusă amenințare nucleară iraniană și construiesc scutul antirachetă. Așa și este într-adevăr, încă o dată au încercat să ne înșele", a declarat șeful statului rus la o întâlnire cu șefii agențiilor internaționale de presă, vineri, la Sankt Petersburg.

"Noi știm cam în ce an americanii vor avea o nouă rachetă, care nu va mai avea 500 km (rază de acțiune) ci mai mult, iar din acel moment ei încep să ne amenințe potențialul nuclear. Noi știm de ani de zile ce se întâmplă. Și ei știu că noi știm", a subliniat Putin.

Liderul rus a constatat că SUA, "în ciuda obiecțiilor și tuturor propunerilor noastre de cooperare reală, nu doresc să coopereze cu noi, ne resping propunerile și acționează după planul lor". "Puteți să mă credeți sau nu, dar noi am oferit forme concrete de cooperare și ele au fost respinse toate", a declarat Putin.


Președintele Federației Ruse a amintit că elemente ale scutului antirachetă NATO au fost construite în România. "Tot timpul au vorbit despre ce? Trebuie să ne apărăm împotriva amenințării nucleare iraniene. Unde este amenințarea iraniană nucleară? Nu există!", a subliniat Putin, citat de romaniatv.net



Comentează știrea

Vasile
19 iunie 2016
.. care-i fața rusului...

Amenintarea iraniana o exista,... nu o exista... Amenintarea rusa exista mereu. Nu au altceva in cap decat sa isi extinda dominatia-- sa subjuge orice popor vecin. Si dupa ce isi extind dominatia, urmatorul vecin devine tinta. Acum sunt in culmea agitatiei ca nu pot sa impresioneze pe polonezi, romani, litianieni, estoniei, letoni.. Au initeresse in zona? Care sa fie interesele lor? Crimea au rezolvat-o si nu si-a trimis NATO nicio flota la Sevastopol..Sunt un popor de nemernici ticalosi. Cine se indoieste sa citeasca memoriile generalului Gârbea.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4668 secunde