Asociația „Stop Waste” ia atitudine: are soluții pentru oprirea importului ilegal de deșeuri!

252
Asociația „Stop Waste” ia atitudine: are soluții pentru oprirea importului ilegal de deșeuri! - fondasociatiastopwaste2-1626977766.jpg

Articole de la același autor

Legi mai stricte și mai mulți „luptători” care să vegheze la respectarea mediului și, printre altele, să pună stavile în fața importurilor de deșeuri ilegale. Acestea sunt câteva dintre propunerile cuprinse în memoriul realizat de Asociația constănțeană „Stop Waste” și transmis parlamentarilor și Guvernului.

Țara noastră devine groapa de gunoi a lumii. De luni bune, polițiștii de frontieră și comisarii de mediu, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, se străduie să pună stavilă importatorilor de deșeuri ilegale. Zeci de containere încărcate cu tone de deșeuri amestecate, aduse din Germania, Anglia, Portugalia (iar lista poate continua!) au fost oprite în portul Constanța. De asemenea, camioane burdușite cu alte tone de deșeuri menite să ajungă pe câmpurile României au fost oprite în punctele de trecere a frontierelor. Iar situația este similară în întreaga țară. Acesta este motivul pentru care, în luna iunie, procurorul Teodor Niță alături de alte persoane interesate de un mediu și o viață curate au înființat Asociația „Stop Waste”. Iar de curând, reprezentanții asociației au transmis membrilor Guvernului și parlamentarilor un memoriu cu o serie de măsuri necesare pentru a „lupta” eficient împotriva importului de deșeuri ilegale, cât și o propunere pentru modificarea OUG 195/2005 privind protecția mediului. În rândurile următoare, spicuim câteva dintre propunerile făcute de membrii asociației constănțene parlamentarilor, în scopul realizării modificărilor legislative care să le dea autorităților o șansă reală pentru a face o schimbare.

Legislație stufoasă și aproape necunoscută

Încă de la bun început, memoriul „Pentru o viață curată” subliniază faptul că „este necesară revizuirea legislației naționale, poate chiar un «Cod de mediu», care să reunească toată legislația specifică, pentru evitarea neconcordanțelor și pentru a permite practicanților să aplice mai ușor regulile privind infracțiunile de mediu”.

„În România nu există un act normativ unic care să reglementeze problemele legate de protecția mediului, respectiv despre deșeuri. Aceste aspecte sunt tratate în mai multe acte normative, stufoase, cvasi-necunoscute. Ele se regăsesc atât în Codul Penal, cât și în mai mult de zece alte legi și ordonanțe”, se arată în memoriul adresat parlamentarilor. Una dintre consecințe, și dintre cele mai grave, este faptul că cei care pun în aplicare legea sunt descurajați să aplice întregul spectru legal și „se generează contextul favorabil pentru frauda fiscală”.

Un alt aspect subliniat de Asociația „Stop Waste” este faptul că nu există o statistică clară privind criminalitatea de mediu în țara noastră. Nu se știe exact de câte ori au fost încălcate legile de mediu, ce infracțiuni au fost comise, „pentru a evidenția evoluția/tendințele criminalității în materie de deșeuri în România”. Din nou, necunoașterea poate duce la îngreunarea aplicării legislației sau chiar la întârzierea înăspririi ei.



Dotări performante și mai mulți oameni la instituțiile de mediu


Asociația „Stop Waste” mai atrage atenția și asupra faptului că trebuie suplimentat numărul celor care supraveghează respectarea legii. Astfel, este nevoie de procurori specializați în domeniul mediului, dar și de reorganizarea Gărzii de Mediu și a Agenției Naționale de Protecția Mediului, în sensul suplimentării personalului și a atribuțiilor. Esențială este și acordarea de competențe penale comisarilor de mediu, astfel încât să nu mai depindă de Poliție sau Poliția de Frontieră. „În cazurile care implică activități criminale legate de deșeuri, GNM depinde total de Poliția Română, Poliția de Frontieră, sau Autoritatea Vamală. Prin urmare, se pare că, din moment ce competențele de investigare sunt atribuite exclusiv poliției, abilitățile profesionale și cunoștințele personalului GNM - de exemplu, în legislația UE privind deșeurile - nu sunt utilizate deloc în lupta împotriva infracţiunilor de mediu”, au arătat semnatarii memoriului. La fel cum, aceleași instituții de mediu au nevoie de investiții în laboratoare și dotări performante.

„Agenția Națională pentru Protecția Mediului are în subordine Laboratorul Național de Referință pentru Deșeuri, laborator care nu este acreditat Renar pentru prelevare și analiză deșeuri și nu are resursele materiale și de personal necesare asigurării calităţii cerute de procedurile specifice activităților de prelevare și analize deșeuri”, se precizează în memoriu.

Este nevoie de taxarea sau accizarea deșeurilor combustibile

Iar pentru că deșeurile au devenit, până la urmă, o afacere, asociația subliniază nevoia înăspririi condițiilor de import și pe partea aceasta: taxarea/accizarea deșeurilor combustibile, introducerea de taxe pentru depozitarea deșeurilor, confiscarea sumelor realizate de firme în perioada în care își desfășoară activitatea, deși au fost sancționate cu suspendarea etc.

În final, membrii Asociației „Stop Waste” au precizat că își oferă disponibilitatea și cunoștințele, în vederea unor colaborări cu parlamentarii, pentru realizarea „unor acte legislative eficiente și clare, care să ducă la o viață curată”. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6836 secunde