Artefact antic indisponibilizat de polițiștii constănțeni

331

Articole de la același autor



În cursul zilei de astăzi, 15 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale - Compartimentul Protejarea Patrimoniului Cultural Național al I. P. J. Constanța au ridicat, în vederea indisponibilizării, de la domiciliul unui bărbat, din localitatea Valu lui Traian, un bun cultural susceptibil a face parte din patrimoniul cultural național.


În fapt, bunul reprezintă o bucată dintr-un sarcofag de epocă română, care ar proveni din cetatea Tomis, aflată pe teritoriul municipiului Constanța, ulterior fiind folosită ca material de construcție la valul mare de piatră (din apropierea comunei Valu lui Traian) . 


Bunul cultural a fost datat de un expert din cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța ca aparținând epocii romane (sec. al II/III-lea) și evaluat la aproximativ 2.500 de euro.


În cauză, polițiștii constănțeni continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat de bunuri care fac parte din patrimoniul cultural și tăinuire.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6565 secunde