Arși la buzunar pentru că nu purtau măști, pe litoral!

Duminică, 09 August 2020
141
Ca în fiecare sfârșit de săptămână din această vară, și în week-end-ul care a trecut, forțele de ordine au luat la picior stațiunile de pe litoral pentru a verifica dacă oamenii aflați în căutare de relaxare și distracție respectă măsurile restrictive impuse de limitarea răspândirii coronavirusului. Iar, după cum ne-au spus surse din rândul oamenilor legii și după cum demonstrează și cuantumul amenzilor, dacă în week-end-ul trecut, în primele zile de la intrarea în vigoare a noilor norme restrictive, oamenii purtau măști de protecție pe faleze, de data aceasta măștile apăreau doar la vederea forțelor de ordine și nici măcar în toate cazurile!

În cadrul controlului, forțele de ordine au verificat și aproape 200 de societăți comerciale, aplicând 66 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 80.000 de lei, dintre care 28 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. Amenzi usturătoare au primit și terasele care nu au respectat normele. De exemplu, administratorului terasei Koliba din stațiunea Vama Veche a fost sancționat cu 10.000 de lei, întrucât era aglomerație și nu se păstra distanțarea socială.

În vizorul oamenilor legii, în cadrul acțiunii, au fost și plajele. Printre cei depistați în ilegalitate au fost și mai mulți bărbați din țară (Prahova și Galați), surprinși în timp ce încercau să vândă parfumuri susceptibile a fi contrafăcute. 



Pagina a fost generata in 0.3024 secunde