Arestații la domiciliu și cei sub control judiciar, verificați de polițiști

Marţi, 14 Aprilie 2015, 15:54
111
Poliția Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară își respectă obligațiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanța competentă. În ultima săptămână, la nivel național, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară față de 236 de persoane și au fost înregistrate 29 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară dispuse inițial, cu alte măsuri. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligații în sarcina persoanelor față de care au fost dispuse.


În perioada 3 - 10 aprilie a.c., la nivel național, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară față de 236 de persoane.


Polițiștii desfășoară activități specifice față de 89 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu și față de 147 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar. Tot în această perioadă, la nivel național, au fost înregistrate 29 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse inițial, cu alte măsuri.


Măsura controlului judiciar dispusă inițial a fost înlocuită, în 9 cazuri, cu măsura arestării preventive, cu executarea pedepsei închisorii, în 12 cazuri și cu suspendarea executării pedepsei, în 2 cazuri.


De asemenea, în 2 cazuri, măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită cu arestarea preventivă, în 2 cazuri a fost înlocuită cu executarea pedepsei cu închisoarea, iar în alte 2 cazuri cu suspendarea executării pedepsei cu închisoarea. 


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.5363 secunde