Aproape 150 kg de plante de canabis găsite la percheziții

281
Procurorii DIICOT Cluj au confiscat o cantitate importantă de canabis și au reținut patru persoane pe care le acuză de cultivarea și deținerea drogului de mare risc în vederea vânzării. În afară de 6 kg de muguri de canabis, procurorii au mai găsit șase culturi de canabis, în greutate totală de peste 140 de kilograme.


Procurorii DIICOT îi acuză pe cei patru inculpați că au cultivat și deținut cantități mari de cannabis în vederea comercializării pe raza județelor Cluj, Alba și Bistrița-Năsăud.


Anchetatorii - polițiști și procurori - au făcut șapte percheziții domiciliare, în urma cărora au fost identificate și ridicate șase culturi de cannabis (211 plante), cu masă verde de 142,1 kilograme, aproximativ 6 kilograme de muguri de cannabis, un cântar electronic, precum și instrumente destinate consumului de cannabis.


Cei patru inculpați vor fi prezentați miercuri Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit unui comunicat DIICOT, în care se precizează că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5227 secunde