Aparatul care "stoarce" adevărul din criminali

1842
4
Să-i prinzi pe criminali nu-i floare la ureche, iar misiunea specialiștilor devine și mai dificilă atunci când, după ce sunt capturați, infractorii nu vor nici în ruptul capului să-și recunoască faptele. În această situație, testul cu poligraful este metoda de top prin care chiar și cei mai buni disimulatori sunt, în cele din urmă, nevoiți

să-și asume responsabilitatea pentru fărădelegile comise.

Specialiștii de la Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ Constanța sunt bine antrenați pentru a face față chiar și celor mai grele încercări. Fie că este vorba de criminali, violatori sau traficanți, testul cu poligraful scoate la iveală vinovatul.

De acest lucru se ocupă, de ani de zile, inspectorul principal dr. Ana-Maria Nedelcu, psiholog specialist poligraf.

"Psihologia judiciară este, din punctul meu de vedere, cea mai grea, cea mai importantă, dar și cea mai frumoasă. Dacă în celelalte ramuri ale psihologiei, doctorul trebuie să fie într-o armonie cu pacientul, aici, psihologul judiciar se află în contradictoriu cu pacientul", afirmă doctorul Ana-Maria Nedelcu.

Munca specialiștilor criminaliști constă în zeci de ore de concentrare maximă și nenumărate provocări. Fiecare gest al pacientului este o piesă a puzzle-ului, iar fiecare mișcare a acestuia poate duce la un rezultat eronat al poligrafului.

Cum încearcă să mintă criminalii?

Pe scaunul poligraf au ajuns, de-a lungul timpului, unii dintre cei mai periculoși criminali și infractori ai Constanței. Testul poligraf nu poate fi păcălit nici de cei mai agili dintre infractori care, citind pe internet sau auzind tot felul de metode, încearcă să-i inducă în eroare pe specialiști. Fără rezultat, însă.

"Am avut cazuri în care persoana respectivă ținea ochii închiși și spunea o rugăciune, pentru a nu se concentra la întrebările care i se puneau. Alte persoane își țineau respirația, pentru a-și preface emoțiile sau, pur și simplu, se mișcau, își mușcau limba. Ei consideră că este destul de ușor să păcălești poligraful, însă nu este așa. La poligraf, testul de repetă de 2-3 ori. Astfel, la prima încercare, individul are emoții, dar când ajungi deja la a treia încercare, cu aceleași întrebări, este mult mai ușor și se obișnuiesc, așa că putem monitoriza cu exactitate dacă răspunsurile sunt adevărate sau mint", mai afirmă psihologul.

Psihologul, singur cu infractorul

Laboratorul de criminalistică face testări doar în cadrul proceselor penale. Acest lucru înseamnă că cei care ajung pe scaunul poligraf sunt indivizi periculoși, cu care nu este de glumit. Însă specialistul poligraf explică procedeul prin care sunt examinate aceste persoane.

"Persoana respectivă este descătușată și este poftită înăuntru, pe scaunul poligraf. În birou nu mă aflu decât eu și pacientul, polițistul rămânând la ușă. Dacă ar fi și alți polițiști în încăpere, ar putea influența, într-un fel sau altul, emoțiile și gradul de stres al pacientului. Nu îmi este teamă de ei. Geamurile sunt prevăzute cu gratii, așa că nu pot scăpa, iar la intrarea în birou sunt percheziționați, ca nu cumva să aibă vreun obiect asupra lor. În cele din urmă, chiar și cei mai mari disimulatori sau care încearcă să se eschiveze își recunosc faptele", susține Ana-Maria Nedelcu.

Poligraful poate fi refuzat

Poligraful este un test care poate fi efectuat doar cu acordul persoanei în cauză. Individul are dreptul legal să refuze testul, însă, în acest caz, intră în colimatorul polițiștilor pentru refuzarea lui. Poligraful, ca probă solitară, nu este acceptat în instanță.

"Am avut cazuri în care persoana cercetată era nevinovată. De obicei, oamenii nevinovați se cunosc imediat. Aceștia sunt dispuși să răspundă oricărei întrebări, să repete testul de câte ori este nevoie. În schimb, cei care sunt vinovați, dar nu recunosc, și insistă să facă testul poligraf sunt cei care cred că pot păcăli testul", mai adaugă medicul.

"Chiar dacă poligraful nu este acceptat ca singura probă în instanță, dacă, de exemplu, avem un caz și zece suspecți, vinovatul va ieși la iveală cu ajutorul acestui poligraf. Astfel, polițiștii pot continua să adune probe împotriva sa. Așadar, munca polițiștilor este ușurată extrem de mult de acest scaun", a ținut să precizeze psihologul.

Comentează știrea

Adrian
13 noiembrie 2012
Ce antichitate de laptop

...

alex
13 noiembrie 2012
.

daca testul este facut dupa comiterea faptelor testul e considerat bun si este folosit ca proba in dosar daca a trecut mai mult timp(mai mult de 2 ani) testul nu are nicio relevanta....asa spunea un avocat care isi apara clientii la tribunalul Constanta.

hmm
13 noiembrie 2012
exactitate din parti

Nu garanteaza nimic poligraful, inregistreaza doar emotii neclare. Mai bine nici nu va bateati capul cu articolul asta.

roshul
1 aprilie 2015
denunt

dau pe dodu stefania de mangalia anul 2008 internata pe etajul 6 in bagdasar arsenii neurochirurgie 5 cu mengion in ochi , povestea de trecut cand decedase tacsul iesise in stradah , dansa , canta cu voce singurah se bucura . ea la omorat . proxenetul ei e la niculescu corina apartamentul 58 din 2010 .

Articole pe aceeași temă

Luni, 12 Noiembrie 2012
Stire din Sănătate : Se pot vindeca bolile psihice?
Sâmbătă, 29 Septembrie 2012
Stire din Sănătate : Ura este o boală. Iată cum te poți trata!
Pagina a fost generata in 0.7353 secunde