ANSVSA, informație de ultim moment. Ce se întâmplă cu oile salvate de pe nava răsturnată

Miercuri, 27 Noiembrie 2019
384
Președintele ANSVSA, dr. Robert Chioveanu, a sosit la portul Midia, în seara zilei de 26 noiembrie, unde, alături de medicii veterinari aflați la fața locului și împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a participat efectiv la acțiunea de salvare a animalelor aflate pe navă. 


Totodată, s-a dispus detașarea de medici veterinari oficiali din cadrul Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor din județele limitrofe și a fost solicitată și prezența unor medici de liberă practică, pentru a asigura asistența veterinară animalelor salvate.


Pe parcursul nopții, s-a reușit salvarea unui număr de 70 de animale, în condiții dificile, din cauza vremii nefavorabile, a stării de agitație a animalelor, care a necesitat sedare, și a culoarului îngust prin care puteau fi extrase oile.


Starea de sănătate a animalelor salvate a fost evaluată de medicii veterinari aflați la fața locului și, acolo unde a fost cazul, li s-a administrat tratament de susținere.


Ulterior, oile au fost transportate într-un adăpost care asigură condiții de bunăstare, inclusiv cele de microclimat și sunt supravegheate în permanență de medici veterinari, care continuă evaluarea și administrarea tratamentelor necesare.


"Facem precizarea că, animalele salvate se află sub restricție sanitară veterinară, nu vor părăsi adăpostul, nu vor fi transferate către centre de colectare a animalelor și nici dirijate către abator pentru sacrificare. 


În momentul de față, se poartă discuții cu reprezentanții asociațiilor de protecția a animalelor, în vederea identificării celor mai bune soluții pentru acestea.


Medicii veterinari colaborează îndeaproape cu reprezentanții autorităților locale, ai celorlalte instituții implicate în acțiune, dar și cu reprezentanți ai asociațiilor de protecția a animalelor", au afirmat reprezentanții Autorității Sanitar Veterinare. 
"Principala preocupare a serviciilor veterinare și toate eforturile noastre se îndreaptă acum către salvarea unui număr cât mai mare de animale, spre adăpostirea în condiții de bunăstare și tratarea celor salvate", a afirmat președintele ANSVSA, dr. Robert Chioveanu.


De asemenea, președintele Autorității a anunțat că va demara imediat o anchetă internă, pentru a verifica modul în care a fost gestionată această situație.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2298 secunde