ANPC: 500 de service-uri auto, amendate cu peste 1,4 milioane de lei

170
ANPC: 500 de service-uri auto, amendate cu peste 1,4 milioane de lei - service-1595000991.jpg

Articole recomandate

Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi în valoare de 1,407 milioane de lei unui număr de 500 de service-uri auto, în cadrul seriei de controale realizate la 766 astfel de operatori economici.


Conform unui comunicat al ANPC remis, vineri, AGERPRES, controalele au fost realizate la nivel național, în perioada 15 iunie - 10 iulie, și au vizat respectarea prevederilor legale privind protecția consumatorilor la service-urile auto și la comercializarea sau promovarea autoturismelor și pieselor auto în cadrul spațiilor aferente showroom-urilor auto.


În urma neregulilor descoperite, comisarii ANPC au aplicat 318 avertismente și 309 amenzi contravenționale pentru încălcarea reglementărilor privind protecția consumatorilor, fiind oprite definitiv de la comercializare mărfuri neconforme în valoare aproximativă de 49.198 lei.


În timpul controalelor, ANPC a constatat următoarele abateri: practici incorecte (constrângea consumatorilor să accepte condițiile contractuale, respectiv renunțarea la exercitarea dreptului de proprietate asupra autovehiculului, adică împiedicarea ridicării autovehiculului reparat în cazul neachitării integrale a facturilor de reparație aferente acestuia, indiferent dacă aceste facturi sunt achitate de către consumator sau de către o firmă de asigurări care a acceptat devizul de reparație; prezența în contract a penalităților doar din partea consumatorilor), în județele Caraș Severin și Timiș; lipsa totală sau parțială a autorizațiilor de funcționare, în județele Bacău, Mureș, Covasna, Arges, Harghita, Mehedinți, Timiș, Olt, Ilfov, Bihor și Municipiul București; prestarea serviciilor de reparații auto fără prezentarea informațiilor referitoare la timpul de realizare a lucrărilor care făceau obiectul devizelor de lucru, folosirea notelor de comandă incomplete sau neeliberarea bonului fiscal pentru lucrările realizate, în 13 județe și Municipiul București.


Alte abateri constatate au fost lipsa totală sau parțială a precizărilor cu privire la garanția pieselor de schimb sau a lucrărilor realizate, în 14 județe și Municipiul București; nerespectarea timpului de remediere al defecțiunilor acoperite de garanție, în județele Covasna, Hunedoara, Mehedinți, Harghita, Cluj; Olt, Gorj și Bihor; neinformarea privind timpul de realizare a lucrărilor de prestare a serviciilor, în județele Constanța, Vrancea, Galați și Tulcea; lipsa totală sau parțială a elementelor de informare-caracterizare de pe eticheta produsului sau etichete netraduse în limba română pentru piesele de schimb auto de import, în județele Hunedoara, Argeș, Teleorman, Cluj, Bihor, Bistrița Năsăud, Harghita, Călărași, Arad, Sibiu, Brașov, Ilfov, Mehedinți, Municipiul București; afișarea tarifelor fără să conțină TVA conform legii, în județele Neamț, Iași, Mureș, Covasna, Sibiu, Ialomita, Ilfov; Satu Mare, Sălaj și Municipiul București.


ANPC a mai descoperit lipsa afișării sau afișare neconformă a prețurilor și tarifelor orare (prețurile sau tarifele afișate nu corespund cu cele din deviz, în sensul că sunt mai mici decât cele prevăzute în documentele oficiale, nu sunt așezate la loc vizibil sau sunt afișate în mod echivoc, fără a avea toate explicațiile necesare), în 31 de județe și în Municipiul București; utilizarea aparatelor de măsură fără dovada verificării metrologice, în județele Iași, Olt, Giurgiu, Călărași, Mureș, Brașov și Prahova; comercializare de produse cu data ieșirii din uz depășită sau cu termenul de valabilitate nespecificat, în județele: Mureș, Bistrița Năsăud, Ilfov, Mehedinți, Gorj, Giurgiu și Municipiul București; abateri privind promoțiile, în județele Hunedoara, Teleorman, Arad și Cluj; nespecificarea duratei imobilizării autovehiculului sau prezența devizelor nesemnate de clienți, în județele Satu Mare, Cluj, Harghita, Brașov, Covasna, Ialomița, Ilfov și Municipiul București; condiții insalubre de lucru și depozitare, în județul Sălaj și Cluj; lipsa certificate ISCIR pentru elevatoare, în Ilfov și Municipiul București; lipsa autorizației de mediu sau a reînnoirii acesteia pentru camera de vopsit, în județele Timiș, Mehedinți, Ilfov și Municipiul București; desfășurare activități fără existența autorizației RAR, în județele Galați, Focșani, Iași, Neamț, Mehedinți, Olt și Municipiul București.


Președintele ANPC, Eduardt Cozminschi, susține că Autoritatea supraveghează permanent modul în care operatorii economici respectă drepturile consumatorilor, așa cum este normal să se întâmple într-o piață civilizată.


"Instituția noastră a câștigat încrederea românilor tocmai pentru că este foarte atentă și vigilentă la întreg spectrul de activități comerciale și prestări de servicii care cade în competența noastră, conform legii. Comisarii ANPC supraveghează permanent modul în care operatorii economici respectă drepturile consumatorilor, așa cum este normal să se întâmple într-o piață civilizată. Totodată, mă bucur să constat că și cetățeanul ține pasul cu modificările legislative, care privesc aceste drepturi, și este din ce în ce mai informat și mai atent în timpul actului comercial, gradul său de exigență situându-se aproape de cel de dezvoltare a societății. De aceea, îndemn consumatorii să se bizuie în continuare pe noi, pentru că ne vom afla, ca întotdeauna la datorie, în slujba lor", a declarat președintele ANPC.


Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a demarat controale la service-urile auto din întreaga țară, în urma sutelor de reclamații primite de la consumatori și transportatori privind practici comerciale incorecte și facturi "umflate", declara pentru AGERPRES directorul general al ANPC, Paul Anghel, în data de 21 iunie.


"La începutul acestei săptămâni am demarat controale la service-urile din întreaga țară, inclusiv în București, la aproximativ 250 de unități, în urma sutelor de reclamații primite de la consumatori precum și de la transporturi în cursul anilor 2019 și 2020. Analizând conduita unor astfel de unități, am ajuns la concluzia că practicile acestora sunt total incorecte în relația cu consumatorii, aflându-ne în prezența unei deformări substanțiale a comportamentului economic al acestora. Practicile comerciale folosite de unele service-uri afectează considerabil capacitatea consumatorilor de a lua o decizie în cunoștință de cauză. Vom prelungi aceste controale atât cât va fi necesar", a precizat atunci Anghel.


El a susținut că mecanismul prin care unitatea reparatoare stabilește prețul reparațiilor intră sub incidenta Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor. 


Sursa: Agerpres


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8217 secunde