ANCHETĂ LA ISU DOBROGEA. Ofițerul responsabil pe logistică A CERUT SĂ IASĂ LA PENSIE

Luni, 22 Februarie 2021
945
Un ofițer din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” și-a depus dosarul de pensionare. Este vorba despre un ofițer cu funcție de conducere, cu responsabilități pe componenta logistică, iar anunțul a fost făcut de ministrul Lucian Bode. 
„Începe cercetarea disciplinară a celor trei ofițeri. Dincolo de sancțiunile care au fost date (…) un ofițer cu funcție de conducere din cadrul ISU Constanța și-a depus raportul de pensionare. Raportul a fost aprobat de generalul Iamandi (șeful IGSU, n.r.) și respectivul ofițer cu funcție de conducere va merge la pensie. Vorbesc despre o persoană cu responsabilități în ce privește componenta logistică. Mă refer la scara care era defectă de foarte mult timp”, a afirmat Lucian Bode.
„Cred cu tărie că astfel de derapaje, pentru că vorbim de un derapaj de la normele cu care ne-au obișnuit marea majoritate a colegilor de la ISU, nu sunt permise. Acolo au fost bâlbe de la un capăt la altul, de la momentul în care a fost anunțat la 112 la momentul intervenției. Toate acestea vor fi cercetate și vor fi prezentate, cu măsurile care se impun”, a adăugat Bode, potrivit Digi24.
„În maximum 2-3 săptămâni vom prezența concluziile asupra a ce am transmis public și anume faptul că e anormal ca inspectoratele județene pentru situații de urgență să nu aibă în dotare acele perne pneumatice de salvare. Vom vedea care sunt concluziile acestui grup de lucru, pe ce variantă vom merge, care sunt costurile estimative”, a mai spus el.
Reamintim că ancheta disciplinară a fost demarată după ce, marți, 16 februarie, o femeie a murit după ce a căzut de la balconul apartamentului cuprins în flăcări, aflat la etajul șase. 



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.312 secunde