Anchetă într-un liceu din Constanţa. Cine îi scapă pe elevii silitori de derbedei?

3779

Articole de la același autor

Un incident grav a avut loc la Liceul Tehnologic „Tomis” din Constanţa unde trei elevi ar fi agresat o fată de 15 ani, colegă de-a lor. Evenimentul vine la mai puţin de o lună de zile după cel în care un elev de la Liceul cu Program Sportiv a fost bătut în faţa şcolii şi readuce în atenţie necesitatea asigurării pazei şi montării de camere video în unităţile de învăţământ din municipiu.

Polițiștii Secției 3 au fost sesizați, marţi, 19 octombrie, cu privire la faptul că o elevă de 15 ani, de la Liceul Tehnologic „Tomis”, ar fi fost atinsă în mai multe zone ale corpului de către mai mulți tineri, în timp ce se afla în holul liceului la care studiază. În urma verificărilor, polițiștii au identificat trei elevi, doi în vârstă de 16 ani și unul de 15 ani, din cadrul aceluiași liceu. Ulterior, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Constanța au preluat cercetările, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală.

Potrivit directorului unităţii de învăţământ, prof. Cornel Dumitraşcu, cel care a şi sesizat, de altfel, Poliţia, incidentul s-a petrecut luni, 18 octombrie, în timpul orelor de curs, într-o pauză. „Fata a refuzat să vorbească cu ei, i-au smuls pachetul din mână şi unul a împins-o spre intrare, probabil, vrând să o jefuiască. Eleva şi alte două colege mi-au spus ce s-a întâmplat şi, imediat, am anunţat familia copilei, Poliţia şi am convocat Consiliul Profesoral şi Consiliul de Administraţie. Marţi, 19 octombrie, au venit reprezentanţii Secţiei 3, care, timp de mai multe ore, au stat în şcoală şi au patrulat perimetrul pentru a-i găsi pe cei trei. Aceştia nu s-au prezentat la cursuri în ziua respectivă, însă, a doua zi, când au sosit în curtea şcolii, i-am invitat în biroul meu şi am chemat din nou Poliţia”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, directorul liceului.


Din păcate, se pare că băieţii nu sunt la prima acţiune de acest fel, ei fiind recunoscuţi de temut în rândul celorlalţi elevi, pe care obişnuiau să-i hărţuiască şi să-i ameninţe. „Este vorba despre trei elevi problemă, care vin doar din când în când la şcoală şi au acumulat aproape 100 de absenţe fiecare. Atunci când vin, stau în curtea şcolii, intră în discuţie cu alţi elevi, vin însoţiţi şi de alţi trei derbedei, spun vorbe urâte, fac semne obscene. Au devastat o sală de clasă. Am stat de vorbă cu ei, dar nu ai cu cine discuta. Provin din familii destrămate, cu probleme cu legea”, a mai spus prof. Cornel Dumitraşcu.

„Elevi problemă, scăpaţi de sub control!”

Acesta a precizat că a aflat recent că respectivii îi ameninţă frecvent pe ceilalţi elevi şi chiar îi jefuiesc, le iau telefoanele, banii din buzunar. „S-a luat legătura şi cu părinţii. Am înţeles că unul are deja dosar penal pentru că ar fi bătut un coleg, la Liceul cu Program Sportiv. Consiliul Profesoral a stabilit scăderea notei la purtare la 4, pentru toţi trei, şi neacordarea bursei profesionale pentru tot anul şcolar. Din păcate, ei se încadrează în învăţământul obligatoriu, fiind în clasa a IX-a la şcoala profesională, şi nu pot fi exmatriculaţi”, a precizat managerul unităţii de învăţământ.

Liceul este dotat cu camere video în interior, pe holuri, însă, în urma incidentului de săptămâna aceasta, conducerea a decis achiziţionarea de camere şi pentru curtea unităţii. „Ceea ce a fost în atribuţiile noastre am făcut, restul depinde de organele de cercetare. Am avut discuţii cu ei, le-am spus să fie cuminţi, să stea ca lumânarea la biserică, dar nu au înţeles. Îi intimidează pe copii, îi ameninţă. Până acum nu am avut astfel de probleme, dar ei sunt scăpaţi de sub control. Avem un paznic şi, în rest, profesorii de serviciu, dar noi nu suntem decât trei bărbaţi. Ce putem să facem când ei ameninţă şi cadrele didactice?”, a mai completat prof. Cornel Dumitraşcu.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.9218 secunde